Se afișează postările cu eticheta În vârful peniţei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta În vârful peniţei. Afișați toate postările

17 sept. 2017

Firimituri de infinit


Miroase a dimineață fragedă. Un răsărit cu un soare care a învățat să nu moară, sărută linia orizontului, cald și roșu. Pe colțul mesei se plimbă agale un fior de lumină. Îmi întind mâinile și încerc să cuprind cu ele emoția caldă ce se așterne, dar ea îmi mângâie degetele, apoi mi se răsfiră printre ele ca într-un joc de-a v-ați ascunselea. Fire prelungi de lumină îmi încălzesc treptat obrajii și pleoapele, într-un amestec de tăcere și strălucire. Cerșesc timpului puțin timp, atât cât să pot cuprinde cu inima și cu gândul câteva raze cu care să-mi îmbrac trupul...
Undeva, afară, vibrează un cântec, un gând miroase a mare albastră și o poezie stă gata să se îmbrace în cuvinte. Un început de zi prinde viață, iar eu, cu vârful degetelor, am reușit să pictez infinitul.

1 iul. 2017

Tu, la ce te gândești?



Zăbovesc din nou în fața unei foi de hârtie... 
Ascult timidă fragmente de gânduri. Cuvinte noi îmi acoperă inima și mă trezesc desenând valuri albastre și calde pe nisipul alb al foii. 
Respir ușor, se simte briza mării, miresme proaspete plutesc insuportabil de plăcut. Nu mai pot scrie în cuvinte, desenez sentimente.
Tu, tu la ce te gândești?

28 mai 2017

Cuvinte deșirate


Mi-am deșirat cuvintele toate în fluturi albi și reci, ca stelele. Apoi mi-am agățat de buze aripile lor, să se odihnească o secundă într-un cântec... și am închis ochii.
Gânduri, ritmuri, vise încep să danseze pe axa timpului care-și ține deja răsuflarea, în verde și albastru-azur. Și-ncep a se rostogoli clipele în venele mele, atât de repede încât pare că s-au adunat aici anotimpurile toate.
Mototolesc între buze fiorii ce mă cuprind și cuvintele deșirate, îmi șterg ochii inundați de lacrimi și simt cum, înghesuită la pieptul tău, aștept să-mi dai un rost vieții... și nu doar atât!

8 mai 2017

Notițe


Azi-noapte am cutreierat Universul după un fir de lumină. Într-un final, am găsit-o... stătea ascunsă în vârful unei penițe, gata-gata să se reverse pe rândurile unei foi de caiet. Toate culorile cerului sălășluiau în ea.
Deodată, parcă pe negândite, a început să plouă. Cuvinte pline cu lacrimi de arhanghel stăteau încrâncenate în cerneala prelinsă pe foaia albă, ca niște amprente de lumină. Lumina celestă, înfiptă adânc în trupul timpului, ca un vis dulce de bucurie și liniște. Și peste toate, parfumul tuturor primăverilor, numai bun de așezat între pliurile inimilor noastre.
Pentru totdeauna.

10 dec. 2016

Sub oglinzi de stele reci




Sub cerul muced şi fără contur câteva pete de culoare se prind cu disperare de linia orizontului. Pământul fumegă alb iar umbrele ce-l robeau stau azvârlite ici-acolo, la întâmplare. O lumină rumenă începe a se oglindi în ochii geamurilor. Undeva spre răsărit limbi roşii împodobesc umerii norilor ca o pătură. Orele au înmărmurit precum pietrele iar deasupra lor alunecă posomorâtă lumina.
Se face dimineaţă şi un miros de ninsoare se aşterne pe încheieturile zilei ca un adevărat acoperământ. Zorii încep a lăcrima la marginea pământului într-o avalanşă de sunete. Pe obrazul nopţii se zvântă încet ultimele stele iar soarele începe a creşte pe ramuri ca vâscul. Sub cerul ăsta muced nu mai creşte nicio frunză, scoarţa copacilor a devenit tăblie şi crengile… ciudate balamele ce scârţâie rece sub povara albă a timpului.

1 nov. 2016

Straturi de gând




Stau de ceva vreme cu ochii sprijiniţi de geamul maşinii şi îmi plimb gândul pe-afară. E toamnă pe câmpuri, pe case, în literele cuvintelor. 
Pe dealurile arse de frig rătăcesc câteva păsări negre, poate-poate or găsi ceva de potolit foamea. 
Un petic firav de lumină muşcă din vârful unui munte, minute în şir, gata să-l devoreze. Zadarnic însă. Vântul aduce nori murdari şi umezi, plini de întuneric şi ploi, multe ploi, acoperind totul în cenuşiu. 
Mă ghemuiesc pe scaunul din maşină şi simt fiori reci şiroindu-mi pe spate. Vine iarna, în straturi de gheaţă: unul de frunze, unul de întuneric, unul de fulgi. 
Uneori am impresia că aud trupurile copacilor troznind de frig şi tânguielile ierbii după gustul soarelui. Şi totuşi… îmi place toamna asta tristă şi fascinantă. În fiecare frunză câte o linişte tremurătoare şi o culoare umbrită de prea mulţi nori. 
Stau cu ochii agăţaţi încă de geamul maşinii şi-mi văd chipul. S-au terminat casele şi grădinile şi verdele acela obosit. Păsările-mi spun, în graiul lor, că le ustură zborul de-atâta tremur şi gri închis, dar mie nu-mi mai pasă. 
Sunt deja în camera noastră, unde miroase a mare şi a iulie înfierbântat.

21 sept. 2016

Somn cuminte





Un râu de stele se-mplineşte deasupra şi picături vii din raze înfierbântă cerul. Nimic nu tulbură jocul luminilor în amurgul pe jumătate adormit… poate doar tăcuta lună, plutind de-a curmezişul cerului. Se-aud suspinând umbrele nopţii peste lumea întreagă, ca suflarea timidă a îngerilor peste visuri. Şi uite-aşa lunecă tăcerea peste forme, răspândind singurătate. Fusul timpului toarce, printre clipele nevăzute, ore mute. Şi-i linişte… o linişte fără margini, fără măsură. Curând vor pâlpâi zorii şi victoria unei zile va desăvârşi simţirea.

14 aug. 2016

Bună dimineața!


Printre genele-mi amorțite de somn văd cum mâna nopții se retrage ușor de pe umerii pământului, făcând loc zorilor. Stelele captive de sub norii reci încep să se destrame în clipe de lumină. Câteva triluri fragede se aud în depărtare, ca un fel de grai invizibil. De pe buzele cerului se desprind fiori senini, răspândind în aer o mireasmă de iarbă crudă. Din când în când, un vânt tacticos râcâie colbul de pe drum, împrăștiind umbrele cenușii ale întunericului.
Într-un final, noaptea capitulează și un soare triumfător începe să înroșească orizontul, calm și liniar. Doar pe un colț de cer, o lună indecisă mai poposește pe spinarea albastră, răspândind o briză rece pe ici-colo, ca o himeră.
Bună dimineața!

P.S. La geamul meu, camuflată de frunzele unui copac, plânge de bucurie o mierlă.
În fiecare dimineață.

14 iun. 2016

Se scurg sensuri





“Există lucruri pe care le vei înţelege mai bine din amănunte şi din tăceri decât din vorbe.”
(Octavian Paler)
  
Undeva pe cer, printre vârtejurile de lumină se scurg domol sensuri. De suflet. Fără timp, fără limite, doar prime clipe mustind în alb. Şi-un zbor. Ca un vis curat ce modelează pulberea de nori în fulgere de fericire extremă.
Sfredelind si zdrelind eonii, o arhivă întreagă de culori coboară în corpurile noastre materiale spre întregire. Preludii întregi, limpezi şi la fel ca sursa de lumină, construiesc trupuri pline de arhaice legăminte. Cumva, undeva printre filele cerului, stau pitite secole de gingăşie şi iubire.
Apoi peste sufletul inimii picură timid două zâmbete, două primăveri strâns lipite ca într-un sărut şi câteva perle de izbăvire. În vecii vecilor. 

4 mai 2016

Azi dimineaţă





Azi dimineaţă un abur misterios învăluia zorile. Aerul greu gemea de închipuiri şi printre crengile adormite câteva stele stăteau agăţate ca nişte licurici.
Încet, încet, un vânt călduţ ca o şoaptă scutură liniştea de pe umerii pământului. M-am gândit pentru o clipă că iarna începe a ne spune poveşti din nou. Dar, în timpul ultimelor treizeci de secunde un soare întreg mi-a intrat pe fereastră.
La orizont un cer bine lustruit prinde contur. Printre firele de iarbă proaspătă ultimele lacrimi ale nopţii se zbat să mai reziste un pic.
Ziua şi-a început călătoria într-o altfel de risipire. Picături de lumină înveşmântează umbre.
Câteva raze împregnate cu parfum se odihnesc pe o tufă de iasomie şi de pe poliţele cerului încep a se rostogoli oriunde secunde pline de linişti şi de culori.

24 mar. 2016

Ticăituri reci



De ceva vreme cerul nu mai e albastru. Din el plouă cu nesaţ pe strada mată cu lacrimi pline de pământ. Un amestec de galben blând se agaţă dezordonat de orizontul rece, ca o dantelă îmbătrânită de vreme. Nori grei şi lungi înghit cerul atât de hulpav încât peste tot se aştern umbre.
Un vânt astenic înghesuie frunzele pe ramuri într-o dezordine perfectă. În urma lui tăcere. Şi miros de verde prăfuit.
De la fereastra spălată de ploaie privesc cum fug pline de teamă, păsări încărcate de frig.
Răvăşite în ziua neplină, orele se lipesc sfios de lumină cu un amestec de posesivitate şi nelinişte. Şi nimic nu se întâmplă. E tot ca ieri.
Plouă într-o tăcere continuă cu ticăituri seci şi reci care mă tulbură.

10 mar. 2016

Gânduri, gânduri...





Un amestec ciudat de cuvinte aleargă prin gândurile mele. Undeva într-un colţ, un ceas îşi înfulecă secundele cu nerăbdare.
Închid ochii şi aştept cu respiraţia oprită pentru câteva secunde liniştea, care mă defineşte şi mă colorează. Zâmbete, stări şi litere îmi năpădesc mintea şi simt nevoia imperioasă de eliberare.
Încep a ordona cuvintele şi le aşez pe foaia albă asemeni unui desen.
Am degetele agăţate de un creion şi poate din mulţimea gândurilor, mâinile mele iau forma unor aripi de fluture. Mi-e teamă, nu sunt capabilă să înţeleg ce se întâmplă, dar mă liniştesc repede când văd mulţime de zâmbete aşezându-se pe ele. Încerc să le mişc. La fiecare zbatere se revarsă din ele o ploaie de stele.
Te aşezi înaintea mea, întinzi mâinile şi încerci să le prinzi. Dar alunecă pentru că mâinile tale s-au transformat deja în păsări cu aripile desfăcute ca un evantai. Pe ele rugăciuni cu arome de iasomie, flori de măr sau liliac încearcă să prindă viaţă.
Mă lipesc încet de tine. O stare de delir parfumat mă încearcă. La un moment dat braţele noastre se contopesc şi se transformă într-o îmbrăţişare continuă, cuibărind în ele eternitatea.
Cu ochii aţintiţi în sus întru mulţumire, înlăuntrul nostru, timpul începe a sculpta cărări de iubire, de linişte şi de leac.
Gânduri, gânduri…

11 nov. 2015

În vârful peniţei



“Lumea noastră se întinde până unde îndrăznim să visăm.”
citat de Valeriu Butulescu

Afară e o lume care curge şi musteşte cenuşiu. Ca o umbră m-am furişat din aşternutul ei şi m-am refugiat într-o odaie din care am reusit să decupez o fereastră prin care să văd cerul cum înfloreşte… Cu stele ce ţin de cald în nopţile reci, cu o lună cu care pot respira într-un singur ritm şi cu… vise. Aici am hotărât să fie casa noastră. O casă în care orele-şi deschid cărări prin plasa unui timp încremenit. Cărări de iubire, de linişte şi de leac. Din când în când reuşesc să cobor adânc în mine, dau la o parte spaimele şi norii groşi ai îndoielilor şi caut după perlele de lumină şi blândeţe. Când le găsesc cu un efort supraomenesc reuşesc să le strâng în dreptul inimii ca mai apoi să le aşez în vârful unui penel spre aşternere. Brusc, in depărtare se aude ţipătul ascuţit al unui pescăruş şi pe cer încep să se strângă laolaltă câteva stele neastâmpărate...

O adiere delicată îmi mângâie umerii şi un sărut îmi poposeşte lângă urechea dreaptă împreună cu o şoaptă: scrie, draga mea, scrie!

17 sept. 2015

Nuanţe





Se scutură treptat cerul de seninul lui iar zilele par să tragă după ele culorile toate. O cortină aburie de nori grei freamătă gata-gata să se frângă, într-o infinitate de lacrimi.
Înspre amurg, rafalele de vânt stau îmblânzite aşteptând parcă un semn de eliberare.
O poftă de toamnă târzie împodobeşte tăcerea. Pe aleile presărate cu copaci se aude murmurul frunzelor, ce aşteaptă s-alerge cadaveric, de ici-colo. 
Pe alocuri, câteva flori uscate îmbrăţişează strada zugrăvind-o în nostalgie. Un soare veşted alunecă spre asfinţit, printre clipele ce curg cuminţi spre o altă zi.
Cu ochii rezemaţi de fereastră m-am rătăcit în încrengătura de senzaţii pentru o fărâmă de timp... Simt cum o toamnă distinsă şi calmă caută adăpost în sufletele tuturor.
În linişte…

10 mai 2015

Roșu aprins



Se luptă primăvara inutil să păstreze printre nori razele unui soare ce agață peste tot culori proaspete. Începe parcă prea dintr-o dată să miroase a tei inflorit și a amiază dogoritoare. Cu obrajii colorați mai rosu decât cireșele, trupuri se împart între pulberea de praf și umbre.
Printre norii de aicea de jos soarele plin tipărește canicula pe aripile tuturor fluturilor într-o adâncă liniște, așteptând. Poate vor cădea fulgi de răcoare în valuri peste ființele noastre nemulțumite. 
Ce-o fi, o fi…

28 feb. 2015

Primăvară



A cunoaşte. A iubi
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte - ce înseamnă?
A iubi - de ce ţi-e teamă?
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primavară.

(Lucian Blaga)

2 iun. 2014

Note fugare



Am adunat din toate răsăriturile, din lună şi din stele lumina lor pură şi m-am infăşurat în ea ca într-o mantie.
Mi-e bine şi totul pare un echilibru dintre parfumul unei grădini şi vibraţiile unui concert.
Sunt omul construit din emoţii… Surâd pentru o clipă şi un gând cu nuanţe de poem mi se aşterne pe inimă… ori de câte ori te gust pe nesimţite îmi mai dai un motiv să trăiesc.
                            Încă o primăvară de vise în lumea sufletului meu…

2 nov. 2013

Vis de toamnă



… Am simţit nevoia să-mi înăbuş clocotul interior şi am ieşit la o plimbare în noapte. M-am predat de bună voie întunericului, sub un cer cu aceleaşi stele mari, care mi se topeau pe piele, într-un fel de fior. Apoi, sub o umbră de nor am zărit luna, care mi se părea palidă. Uitându-mă mai bine, am realizat într-o frântură de secundă că e la fel de plină de prospeţime ca în alte nopţi, doar eu o priveam cu alţi ochi. În plus era aşa o noapte desăvârşită încât mă uitam de jur împrejur şi nu izbuteam să zăresc decât clipocitul trist al câte unui felinar. După o mulţime de paşi presăraţi pe alei, am simţit cum mă cuprinde o nelinişte de-a dreptul indescriptibilă. Simţeam cum timpul îşi hârşâie minutele, unele după altele, iar stelele păreau să se fi micşorat surprinzător de grăbite. Tremuram. Nu ştiu dacă de frig sau de teamă…
Era miezul nopţii. Auzeam cum ceasul îşi plimbă agitat tinichelele subţiri şi antipatice. Am deschis ochii brusc şi simţeam cum pluteşte deasupra mea mâna ta, într-o mângâiere.
- „ Şşşt, gata iubito, a fost doar un vis!”

13 dec. 2012

Neastâmpăr





Într-o seară, aşa pe la vremea când amurgul îmbrăca o mantie roşie, am început să navighez printre gânduri. 
Ziceam în sinea mea că în trecerea timpului peste noi, adeseori binele se împleteşte cu forme de risipă care generează în fiinţa aceasta griji şi te face să ridici ochii spre cer. Strigăte, şoapte, lumini şi umbre, râvnă, dorinţă, vise, împliniri, o cutie întreagă de şanse. Ţi se dau sau ţi le faci…?
Un colţ de cer şi zeci de mâini invizibile te veghează… crezi ? Cu fiecare prag trecut simţi cum ţi se scutură din cârcă pietrele tăcute care-ţi îngreunează călătoria. Împleteşti printre momentele acestea şi bucăţi din sufletul tău. Merită? Eu cred că da… atunci când recunoşti cu toată suflarea ta că eşti până la urmă o creaţie, nu Creator şi că:“Noi punem păcatul, orgoliul, sete pământească, voluptate, curiozitate, întuneric. Dumnezeu pune restul.”(C. Noica - Jurnal Filozofic).
Termin călătoria printre gânduri şi spun: măsura lucrurilor e dată întotdeauna de lumile pe care le descoperi în tine cu fiecare aşteptare cuminte şi pură, împlinită.
Noapte bună !

2 nov. 2012

Clipa mea




                                            

Întreg Universul vibrează
şi dincolo de el
eu am fost firavă clipă,
peste-a umerilor lumi.
Cu ochii închişi,
simt cum somnul
curge limpede,
peste sufletele fără timp.
Spaime moi prevestesc
din când în când vise.
Înlăcrimată şi mută,
cu buzele înţepenite pe cuvinte,
te chem…
Pentru mine, un singur zâmbet
de-al tău sau un gest tandru,
poate fi casa mea.
Şi Universul poate vibra
dincolo de tumult,
cu spaime cu tot.
Între tăcere şi zumzet,
alunecând pe pleoapa cerului,
mi-am ales alt Univers,
care începe şi se sfârşeşte cu tine.