Slove rostogolite

Același anotimp rătăcitor și sumbru.

Îi recunosc semnele care mă împresoară ca o haită de

animale flămânde...

Frunze cu trupuri uscate care aleargă pe cărarea timpului,

un vânt slobod ce alungă zilele blânde înspre uitare

și două păsări aidoma care poartă pe aripi, ca o

umbră prelungă și stranie, un fir roșu de lumină.

Sub brațele jilave ale copacilor bătrâni

se zbate un greier întârziat, sub o floare stacojie...

Ceața încă nu și-a ridicat mantaua.

Doar amurgul țopăie deasupra orizontului, ca un foc licărind.

În noaptea senină, o lună cu obrazul rece, spongios,

așteaptă răsărirea cu divina-i indiferență...

pe urmele sale, un puls continuu îi croiește cărare.

Violeta Sandor/drept de autor/25.04.2023