Miroase a dimineață fragedă. Un răsărit cu un soare
care a învățat să nu moară, sărută linia orizontului, cald și roșu. Pe colțul
mesei se plimbă agale un fior de lumină. Îmi întind mâinile și încerc să
cuprind cu ele emoția caldă ce se așterne, dar ea îmi mângâie degetele, apoi mi
se răsfiră printre ele ca într-un joc de-a v-ați ascunselea. Fire prelungi de
lumină îmi încălzesc treptat obrajii și pleoapele, într-un amestec de tăcere și
strălucire. Cerșesc timpului puțin timp, atât cât să pot cuprinde cu inima și
cu gândul câteva raze cu care să-mi îmbrac trupul...
Undeva, afară, vibrează un cântec, un gând miroase a
mare albastră și o poezie stă gata să se îmbrace în cuvinte. Un început de zi
prinde viață, iar eu, cu vârful degetelor, am reușit să pictez infinitul.
Frumos!
RăspundețiȘtergere