Miroase a verde crud

O mână-a dimineții îmi zgârie-n ferestră

și clipele se cern prin sticla murdară,

un soare plânge jos, în camera noastră

prin ochii unei zile de vară.

Sub zări se stinge noaptea abătută,

cu stele ofilite parcă prea devreme

și raze dintr-o lună mohorâtă

se frâng pe crengile grele de vreme.

Din pătura de iarbă și de humă

miroase-a verde crud și a senin...

se zbate aritmic cu aripe de spumă

în alb si negru un fluture blajin.

E-un soare nou cu ochi fierbinți de vară,

pe cer e scris cu stele și cu flori,

dantele de lumină se-ncolăcesc pe-afară

vitralii de culoare se-adună sus, sub nori.

Sub geana zării

Ninge cu petale de lumină.

Ca într-un act final,

Cad florile ca o cortină,

Sub ochii templului solar.

Aleargă fluturi în roiuri albastre,

În leagăn de vânt neturburat,

Un cântec coboară din astre

Și urcă la loc, de roze-mbătat.

Covor de iarbă nouă, plăpândă,

Se-ntinde pe vechile hotare,

Pe ramuri o rază mai blândă,

Răsfață merii care dau în floare.

Constatare

Un fel de amorțire zguduie zarea...

curg nori albi înspre ieri,

aruncând în urma lor fulare de ceață.

Cu aripi de rouă,

cerul se prăbușește în ochii florilor.

Timpul arde secundele

în ritm albastru, dezmorțind ramuri.

Un val de verdeață

se eliberează din strânsoarea rece

și totul se destramă în aripi de lumină.

Câteva stele fără somn

coboară pe umerii pământului,

tremurând argintiu...

Herghelii de gânduri

mi se aștern în suflet.

Primăvara începe a ne spune povești!