Apare luna

În vâlvătaia roşiatică a serii se prăvălesc stele peste ultimele zvâcniri ale zilei.

Mor clipele albe iar din cenuşa lor iau naştere umbre grele.

Din ochii cerului se preling picături de tăcere înfiorând simţurile. Undeva pe o creangă o pasăre nocturnă îşi cântă singurătatea.

Apare luna.

O lună mare şi albă încărcată de răceală aruncă o lumină stranie pe pământ. Mi-e frig dar mi-e bine, cu atâtea stele adunate pe prispa sufletului meu.

Roșu aprins

Se luptă primăvara inutil să păstreze printre nori razele unui soare ce agață peste tot culori proaspete. Începe parcă prea dintr-o dată să miroase a tei inflorit și a amiază dogoritoare. Cu obrajii colorați mai rosu decât cireșele, trupuri se împart între pulberea de praf și umbre.

Printre norii de aicea de jos soarele plin tipărește canicula pe aripile tuturor fluturilor într-o adâncă liniște, așteptând. Poate vor cădea fulgi de răcoare în valuri peste ființele noastre nemulțumite. 
Ce-o fi, o fi…