25 ian. 2013

Mereu




“Cea mai mare fericire, dupa aceea de a iubi, e sa-ti marturisesti iubirea.” ( Octavian Paler )





Mă pierd uşor, atât de uşor printre şoaptele tale… Cuvântul tău îmi mângâie urechea atât de blând, nebuneşte de blând, îmbrăcându-mă fin cu fiori de fiecare dată.
Atingerea ta îmi tatuează pielea frumos şi tandru făcându-mă să simt cum nemurirea mi se prelinge prin sânge continuu.
Felul în care îmi tremură trupul când buzele tale îmi zdrobec dulce gura, mă face să-mi doresc pe veci să rămân una dintre bătăile inimii tale… poate cea mai importantă, mai plină de senin, iubire şi nedurere.
Nu mă lăsa, te rog nu mă lăsa să tremur de spaima că vreodată te-aş putea pierde şi…. scoate-mi din minte norii care îmi opresc câteodată stropii de lumină din palmele tale… ce ştiu atât de frumos să-mi îmbrace fiinţa în amurguri.
Între noi nu trebuie să existe vreo dovadă că timpul şi sufletele ne sunt nemuritoare, pentru că… o singură privire, numai una în ochii noştri este de ajuns să simţi focul şi toate nuanţele nepământene care ne creionează dăruirea, iar asta face totul.
Mulţumesc, dragul meu, că existăm unul pentru celalalt.

20 ian. 2013

Vivo





Te voi iubi în fiecare minut câte o zi, până când toţi anii se vor umple de preistorii.” (Ionuţ Caragea)


Ca şi cum altceva nu ar exista, îmi ascult inima… şoapte, vise, bune dimineţi, îmbrăţişări ce cuceresc amurgul, flori ce împodobesc umbre, zâmbete, ploi neastâmpărate, sub care năpădesc agresiv fiori calzi, linişti ce se apleacă din leagănul cerului, să potolească lupta spiritului şi…tu… Firesc, natural, ca un dans tainic de note, picurând dintr-o chitară.
Ascult sângele cum clocoteşte în mine şi recunosc primăvara cum zideşte nemurirea, de la început, iar inima, inima mea, ascultă şi ea, dincolo de gânduri complicate, de lupte existenţiale, inocenţa din lucruri.
Altceva, n-ar exista… poate doar, într-un colţ de cer, sufletele noastre modelând timpul, din toate zâmbetele, visele şi fericirile ce ne zidesc existenţa.


14 ian. 2013

Rugă


S-au adunat îngerii sub pleoapa cerului şi cu aripile întinse au aşternut chemările, rugile şi lumina gândurilor mele. În noaptea tăcută, cu ochii îndreptaţi în sus, presimţind parcă fiorul îngeresc că-mi umple simţirea, am început să murmur şoptit o rugăciune, sperând astfel să răscolesc întreg Universul.



Mă rog să trăieşti
ca să trăiesc şi eu,
să existăm frumos în doi,
necunoscând durerea.
Mă rog să lăsăm binele
în graniţele fiinţei noastre,
sub acest cer neprihănit
şi molipsitor de senin.
Mă rog să fim compleţi mereu,
până la cel din urmă pas,
să nu ucidem vreodată
clipele dulci, cu lacrimi
răsucite pe obraz.
Mă rog cu bucurie şi
cu buzele înmuiate
în cuvinte şi lumină,
să fie viaţa noastră
de-acum şi cea din urmă,
între pământ şi cer,
un foc, în veşnicie.

Brusc, pe cer a apărut o lumină, ca un fulger de foc… În tăcerea nopţii, un vânt călduţ răscoleşte somnul liniştit al astrelor. Poartă pe umerii lui un pumn de vise şi picuri de rouă, pe care le aşterne pe boltă, ca pe nişte cuvinte albe şi tinere: „Din iubire…”


8 ian. 2013

Oglinzi





„Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur.” (Marin Preda)


Mi-am îmbrăcat camera sufletului cu oglinzi. Una lângă alta, să pot imortaliza propriile noastre minuni. Aici dorm, înconjurată de vise şi de mirosul fericirii ce cuprinde încet trupul meu, pustiu cândva.
Cu siguranţă, fiecare neprihănită clipă încrustează în ea timpul, ca o taină curată. Cu trecerea vremilor, fiecare oglindă va deveni cuib, în care vom fi aşezat răsărituri, fluvii de cuvinte şi mulţime de ceruri nepământene, pentru ziua eternă.

5 ian. 2013

Ploaie de ianuarie



Norii se transformă în picături de ploaie ca să îmbrăţişeze pământul.
(Rabindranath Tagore)
 



Plouă liniştit, fără mânie,
cu stropi calzi, suprasaturaţi,
dintr-un cer greoi de lacrimi.
Ca într-un vis încărcat cu vedenii,
timpul alunecă printre
moleculele de apă,
modelând Universul cu
o răceală care te strânge...
Din când în când,
printre norii colţuroşi,
lumina scârţâie prelung,
ca un icnet spre pământ.
În tremurul văzduhului
dansează neîntrerupt ploaia,
tatuând obrazul pământului
într-o linişte măruntă.