V.I.S.

Cu sufletul zburând, aşa, solitar, ajung la geamul tău şi bat încet. Părea că printre tăcerile din zori, când plânsul începuse să mă uite, te văd cum prinzi viaţă în lumea mea pustie. Clipele îmi par veşnicii şi, dintr-o dată, în timpul ultimelor secunde din vis, am devenit… ca tine. Ne-am aruncat mâinile pe trupuri şi aşa, lipiţi unul de celălalt, mi-am dat seama că îţi aparţin.

Umbre îmblânzite

...Cu pleoapele încărcate de somn, încerc să ascult casa. În jur, totul se risipeşte şi un gând tăcut mi se înfiripă în minte: o zi fără tine şi se aşterne singurătatea peste lume. 
Simt cerul cum se lasă şi începe să se micşoreze, strângându-mă, până când totul din mine ţipă după ajutor. 
Culori triste şi plâns de toamnă, pustiu şi palide note mi se preling pe obraz. Lacrimile mele capătă aromă de foc şi simt cum mi se dezlipeşte sufletul de trup şi aleargă să te caute. Pe străzi, printre oameni, peste tot...  
Cuprinsă de o furtună de gânduri, în clipele încâlcite de spaimă, simt cum mă strângi lângă tine, ca într-o poveste. Deschid ochii şi zâmbetul tău mă asigură că lumea mea este în regulă.

A fost doar un vis.

Echilibru

Gândeşte-te, poţi să priveşti, să simţi, să te deschizi, să te eliberezi.... într-o lume plină de armonie. Nu-i aşa? Un gânditor german ar spune că totul se bazează pe satisfacţie într-o lume care alunecă, fuge, te înalţă, ca mai apoi să te doboare.... uneori. Reuşite, amânări, absurditate, echilibru, intuiţie, vis, raţiune. Totul pare a fi o aventură a universului. Şi până la urmă cine dă şi cine primeşte? Şi mai ales cu ce scop?

Existenţă

Omul... ce existenţă pariată
Între spasmele vremii,
Mistuită de zbor şi călcată
Absurd pe un câmp al tăcerii.

Compromis sau acceptat tardiv
Jocul de-a ziua de mâine,
În care viaţa oglindită maladiv
Îşi trăieşte clipa lălâie.

E-o dramă banală zic unii,
Un film secondat de-o grimasă,
Iubirea nu ia locul urii,
Doar artificii de zâmbet îţi lasă.

Spectatori ciudaţi se lăfăiesc
În miasmă de stârv ogoit,
Ţin pasul vieţii pe care-o trăiesc
Atât de-ncurcat într-un dans obosit.

Am

În rotocoalele vieţii, sufletul nostru poartă în el şi lacrimi destule, dar şi bucurii înălţătoare. Şi doruri, dar şi bucăţi de cer. Construim lumi, modelăm universuri ireale, magice, unde putem fi îmbrăcaţi în fericiri. Totul acolo dăinuie, nimic nu se năruie.... doar se adaugă. Păstrăm, absorbim, dăm formă după placul inimii. Asta acolo, în universul construit de sufletul şi de mintea noastră. Aici, în realitatea palpabilă, poate fi la fel dacă iubeşti curat.... cu siguranţă nu va fi niciodată suprasaturaţie. Ai lumea ta şi a lui, o lume ca o vâlvătaie domoală,  ca o poveste de basm. Şi uite aşa, viaţa capătă valori inestimabile.

TANDEM

În amurgul acela,
când luna
împodobită cu stele
cobora alb
orizontul adormit,
singură
printre liniştile pământului
îmi auzeam inima.
Bătăile ei îngenuncheau
lângă zidul neputinţei
şi implorau o ieşire
din propria detenţie.
Sigilată cu nenoroc,
căutând prin labirintul fericirii,
osândită şi confuză,
inima mea respiră
pentru prima dată
un aer al tăcerii
şi-al zborului-dor.
În amurgul acela
o altă inimă se aude,
cântă în liniştea pământului.
E timpul de unde începi tu.

Gând

Ce mult ne dorim să dăruim timp şi suflet cuiva cu care putem să ne facem planuri pentru a fi fericiţi. Fericirea există. E simplă. O înşiruire de dimineţi senine şi calde, chiar şi în zilele cu ninsoare.

De fiecare dată te simt aproape, tremur..
şi, de fiecare dată, inima începe să-mi bată mai tare...
pentru tine.
Gândurile o iau razna,
iar eu simt că trăiesc
departe de toţi şi de toate,
atunci când în ochi mă priveşti...
Să fie timpul tot ce ne desparte?
Nu ştiu... aş vrea să-mi spui tu...
Mi-e dor de tine…
Unde eşti?
Vreau să-mi alini durerea cu un sărut,
să mă ţii în braţe,
tristeţea să-mi alungi
să fii lângă mine mereu.
Să mă încălzeşti cu zâmbetul tău...

Din timp...

Se pare că de-a lungul timpului m-am obişnuit să nu visez prea mult. Şi totuşi... cele mai frumoase serbări sunt cele din interiorul nostru.

Dacă ţi-aş spune
că dorul mă doare,
dacă aş face
o cale spre soare,
şi fluturi albaştri
sunt gata să zboare...
Dacă sărutul
e-o stea căzătoare,
şi freamătul clipei
mă doare mai tare,
dacă eşti tu lângă mine,
îmi pare că-ntreg universul,
îmi stă la picioare.