“Lumea noastră se întinde până unde îndrăznim să
visăm.”
citat de Valeriu Butulescu
Afară e o lume care curge şi musteşte cenuşiu. Ca o
umbră m-am furişat din aşternutul ei şi m-am refugiat într-o odaie din care am
reusit să decupez o fereastră prin care să văd cerul cum înfloreşte… Cu stele
ce ţin de cald în nopţile reci, cu o lună cu care pot respira într-un singur
ritm şi cu… vise. Aici am hotărât să fie casa noastră. O casă în care orele-şi
deschid cărări prin plasa unui timp încremenit. Cărări de iubire, de linişte şi
de leac. Din când în când reuşesc să cobor adânc în mine, dau la o parte
spaimele şi norii groşi ai îndoielilor şi caut după perlele de lumină şi blândeţe.
Când le găsesc cu un efort supraomenesc reuşesc să le strâng în dreptul inimii
ca mai apoi să le aşez în vârful unui penel spre aşternere. Brusc, in depărtare
se aude ţipătul ascuţit al unui pescăruş şi pe cer încep să se strângă laolaltă
câteva stele neastâmpărate...
O adiere
delicată îmi mângâie umerii şi un sărut îmi poposeşte lângă urechea dreaptă
împreună cu o şoaptă: scrie, draga mea, scrie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza