Cerul și-a vândut sufletul
albastru pe un pumn de umbre solitare. Fâșii grele de plumb îmbracă fruntea
serii ascunzând sub ele mugurii stelelor.
Nori măcinând fulgere se preling
într-un ritm greoi pe catifeaua nopții, sfidând parcă gravitația... Orele picură
o liniște aproape primară și, într-un colț, un om de zăpadă pe jumătate
dezghețat, mai poartă încă pe umerii lui urmele unui vânt nebun.
