Liniște măruntă

Plouă liniştit, fără mânie,

cu stropi calzi, suprasaturaţi,

dintr-un cer greoi de lacrimi.

Ca într-un vis încărcat cu vedenii,

timpul alunecă printre

moleculele de apă,

modelând Universul cu

o răceală care te strânge...

Din când în când,

printre norii colţuroşi,

lumina scârţâie prelung,

ca un icnet spre pământ.

În tremurul văzduhului

dansează neîntrerupt ploaia,

tatuând obrazul pământului

într-o linişte măruntă.

 

Violeta Sandor/drept de autor

Lumina-i de granit

O pace moale cuprinde treptat orizontul.

În spatele norilor, razele se prăbușesc pe încheieturile zilei

și-o lumină pâcloasă, umedă, se așterne în zare, ca un zid.

Cerul își acoperă ochii cu palme negre și reci,

iar timpul devine o tăcere de plumb peste tot.

Din reziduuri de lumină luna își construiește aureola

și fiecare stea se-așază într-o ordine perfectă,

pe întinderea nopții...

O pală de vânt răscolește un pumn de frunze,

care zac chircite pe trupul umed al pământului.

Cerul începe a se sfărâma în clipe de gheață și e frig.

E iarnă... Lumina-i de granit...

Violeta Sandor/drept de autor