Azi
dimineaţă un abur misterios învăluia zorile. Aerul greu gemea de închipuiri şi
printre crengile adormite câteva stele stăteau agăţate ca nişte licurici.
Încet,
încet, un vânt călduţ ca o şoaptă scutură liniştea de pe umerii pământului.
M-am gândit pentru o clipă că iarna începe a ne spune poveşti din nou. Dar, în
timpul ultimelor treizeci de secunde un soare întreg mi-a intrat pe fereastră.
La orizont
un cer bine lustruit prinde contur. Printre firele de iarbă proaspătă ultimele
lacrimi ale nopţii se zbat să mai reziste un pic.
Ziua şi-a
început călătoria într-o altfel de risipire. Picături de lumină înveşmântează
umbre.
Câteva raze
împregnate cu parfum se odihnesc pe o tufă de iasomie şi de pe poliţele cerului
încep a se rostogoli oriunde secunde pline de linişti şi de culori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza