Daca nu...

Dacă nu ar vorbi cuvintele, cu siguranţă fiecare zâmbet al zorilor, fiecare sărut pe care marea il oferă nisipului, fiecare atingere ar zămisli vise şi poveşti în locul lor. Şi totuşi... cuvintele au putere. O putere creatoare care te face să te simţi dincoace de lume, măcar în timpul scrierii lor. Şi uite cum putem construi constelaţii năucitor de frumoase, constelaţii miraculoase în care fiecare pietricică sau ciob să fie prin ele însele fascinante, pline de farmec. Cuvintele...  spirala timpurilor succesive, suspansul dintre totdeauna şi niciodată. Discrete, adânci, vii, îngheaţă clipa în suflet. Tocmai de aceea am hotărât să înghesui atingerile, chipul, nopţile, dragostea, ploaia, ochii tăi şi universul meu între două coperţi. Să fie o alcătuire a întregului drum parcurs între un zbor plin de divin şi un adânc al "infernului" propriu. 

L-aud pe Dumnezeu gândind

Şi-n jur se-aşterne înfiorare.

Pe pământ ninge cu fluturi vibrând,

În cer visele zbor ca o ninsoare.

Mister şi-un timp de-albastru azur

Spintecă dulce cuvântul în două.

Lumina zâmbeşte într-un văzduh pur

Şi ninge cu fiori umezi de rouă.

Pe valuri de nori argintii

Stele de foc dorm ostoite

Aripi şi roze plămădesc taine vii 

Tăcerile-s  iubiri negrăbite.