O lume rece

Sub temelia norilor freamătă raze ca nişte fluturi rătăciţi. Dintr-o dată, prin aerul trist o mână invizibilă stoarce lacrimile cerului. Încep să roiască picuri blânzi, zgribuliţi, indefiniţi spre un pământ trândav, convalescent. Copacii înmărmuriţi preiau frisonul magic al bobiţelor transparente şi-l înghesuie în trupurile lor. Undeva pe o ramură apocaliptică o pasăre stranie veghează marginea drumului şi din când în când protestează printr-un strigăt dureros zidirea ei în singurătate. Brusc, chipul lumii se înfăşoară cu frunze reci, mucede şi totul pare un spectacol glacial, deprimant inspirat din poeziile lui Bacovia. Şi... plouă. Plouă aproape uniform, obedient ca o confesiune. A cerului, prin darul lacrimilor sale.