Anima

Suflet, simţire, nădejde, zbucium, patimă, cenuşă, speranţă, existenţă. Îmbrăcat într-un trup, îmbibat de frumuseţea dragostei, călător asiduu printre vise, legat de sentimente care vin şi sălăşluiesc aici, sufletul pare a fi un cufăr plin de spirale înrădăcinate în infinit. Aurolează  fiinţa atunci când este cuprins de iubirea pură şi devine aripă şi cer pentru cel căruia i se dăruieşte. Devine muzică, se acordează involuntar la tonul emis de sufletul celuilalt ca să devină armonie. Cerească, magică, indesctructibilă. 

Ştiu că poţi face pentru mine asta de aceea te rog.... priveşte-mă în ochi, vezi puterea sufletului meu. 

ANIMA

Mă întreb din ce şoaptă a pământului

te-ai desprins suflete

Şi din câte amurguri tăcute

ţi-ai cules visele…

Te-am simţit rece cu toţi porii

când primăvara a încercat să te adune

din furtunile de rouă din zori.

Te-am văzut singur în umbra incandescentă

a zorilor, alunecând, alunecând…

În nesfârşite nopţi

ţi-am ascultat înfiorată tânguirea.

Mi s-a părut o clipă

că răsuflarea universului

se îngrămădeşte în colbul

zărilor albastre

şi trece peste beznă,

peste ploile flămânde

semănând nesfărşirea.

Să mă fi înşelat?

Şi totuşi, în sufletul meu

o şoaptă îşi leagănă ceasurile proaspete

de când un alt suflet mi s-a culcat în el.