Eu, tu

Ninge cu stele căzătoare pe ţărmul poveştii noastre. Taine şi nopţi pline de magice atingeri ne tatuează existenţa.  Parfum de flori sălbatice ai aşezat între buzele noastre ca o serenadă. O întreagă simfonie de lumină şi culoare ne scaldă sufletele până în cel mai adânc ungher. Ploi de dor, aripi, îngeri, albastru, stele, infinit... o ţară a minunilor am construit doar din sfere de fericire, vise senine şi ploi... ploi calde de primăvară veşnică.

O primăvară care-şi îmbracă cireşii atât de plin...

Am păşit într-o seară,
Cu paşi şovăitori,
Pe tărâmul viselor,
Ascultam durerea mării lovite de ţărm.
Era şi durerea mea, până când,
Şoapta ta mi-a mângâiat sufletul,
Şi-am întrezărit pe aripi de fluturi,
Albastrul cerului.
Fulgerând mă plimb printre stele,
Ating cu mâinile, luna...
Ţi-o dăruiesc.
Pentru că tu ai făcut ca ploile să fie dor,
Şi soarele, valea făgăduinţei.
Ai desenat pentru mine iubirea
În chip de înger,
Şi mi-ai cântat printre şoapte.
Iar ochi-mi lăcrimau rubine.
Sub cerul vast al nopţii,
Ai presărat pulbere de stele,
Pentru mine.
Te doresc atât cât plânge ploaia,
Atât cât vântul mângâie seninul,
Mă lasă să-ţi fiu râul,
Iar tu să-mi fi....marea.