Mărţişor

Deşi e deja martie, miroase a fulgi lepădaţi de pe umerii cerului. E frig. Mai zăbovesc încă mâinile în mănuşi pufoase. Vântul rece trece ca o nălucă prin liniştea oricărui trup. Cerul se mişcă neîncetat printre norii tăcuţi, fără contur. Se zăresc arar, adăpostite parcă în spatele lumii, raze aurii ce-ţi mătură chipul ca într-un vis. Poate primăvara să fi rătăcit drumul sau iarna mai cerşeşte niţel timp, să poată lâncezi pe sub copacii înmărmuriţi încă câteva ore lunguieţe. Nu mă pot abţine şi vă mărturisesc ceva: în adâncul fiinţei mele, am simţit revărsări moi de căldură atunci când, odată cu sărutul plin de poftă depus pe buzele mele, mi s-a agăţat în piept un mărţişor ghiocel, oferit de sufletul meu pereche.

Strofe de primăvară astrală

Zăresc universul împrimăvărat
de murmurul ghioceilor
rostogoliţi din privirea-ţi albă,
pe care i-ai lăsat să înflorească
pe bolţile ochilor mei verzi...
Te privesc molcomă,

cum îmbraci dimineaţa
cu surâsul tău, ca o mărturisire
de iubire.
Văd cum iubirea se zbate
în spatele trandafirului ce mi-l oferi,
agăţat de un sărut;
Privesc nesfârşit în palma mea dreaptă
conturul degetelor tale,
ce mi-au lăsat arzânde mângâieri
în nopţile limpezi.
Ca să nu mă ardă dorul de tine,
am colorat luna în culoarea ochilor tăi
şi am rugat visul să cearnă praf sideral
peste trupurile noastre,
să ne transforme în doi aştri călători,
într-un univers cu primăvară veşnică.