29 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Când îngerii…



Cu litere uriaşe
mi-am scrijelit pereţii sufletului,  
îmbrăcând tăcerea din el
în straturi de cuvinte nerostite.
Ascunsă bine în trup,
substanţa zborului meu interior
compune enigmatice trăiri.
Un zâmbet liniştit mă cuprinde treptat,  
şi slove noi ca nişte vise
sparg liniştea şi-mi înfloresc pe buze.
Îmi dau seama că plutesc
deasupra unei simfonii,
ce mă inundă ca o răfuială.
Adăpostită în propriile-mi gânduri
răbufnesc într-o îmbrăţişare
şi odată cu sărutul pe care ţi-l aşez pe gură
reuşesc să şoptesc timid, un te iubesc!
22 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Poezie





Linişte…
Stropi de tăcere
împresoară încet orele Pământului.
Lumina iese din veşmântul ei
şi se îmbracă în umbre;
Pe alocuri cerul se dizolvă, 
acoperind singurătatea
cu buzele-i negre.
Întreg Universul începe
să-şi ţese nemişcarea.
În curând noaptea se apleacă
peste oraşul adormit,
iar luna proptită timid
pe vârfurile copacilor,  
se dăruie rază cu rază.
Un vânt amorţit
unduie melancolic norii.
Singură, o chitară şopteşte
poeme tandre…
Şi, adânc în noi,  
zăvorâm o stea.
17 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Cuvinte pline





Printre cuvintele dezgolite de lacrimi,
îngeri şi stele gândesc miresme
ce construiesc pulsul sângelui meu.
Înlăuntru trupului îmbibat cu singurătate,
puţine lucruri ţes raze pline de nesomn…
Până când,
într-o zi, de mâinile mele împreunate,
toţi aştrii mi s-au înnodat de degete
şi asupra pleoapelor mele închise,
lumina şi-a presărat sufletul spre odihnă.
Rând pe rând toate moleculele
ce-mi zidesc fiinţa, visează fiecare poeme.
E semn că inima începe să bată şi
nu doresc nimic altceva decât
să mă iubeşti mereu, ca să nu mai mor nicicând.
5 iul. 2013 | By: Violeta Sandor

Assiduitas





În tăcerea dimineţii, un foşnet cald, ca o şoaptă, se caţără pe vântul care bate obosit pe drum. Pe strada goală, florile încă dorm. La ferestrele deschise, soarele se joacă prin perdele. O frunză, ca o pasăre, s-a aşezat pe pervaz şi plânge încet, cu lacrimi de rouă. 
Pluteşte în văzduh câte o stea rătăcită. Când e, când nu e, iar minutele fug fără înţeles. Se-aude undeva în zare un zâmbet revărsat peste buze: „Bună dimineaţa, iubitule! Şi azi, ca şi ieri!” 
La infinit…