Printre cuvintele dezgolite de lacrimi,
îngeri şi stele gândesc miresme
ce construiesc pulsul sângelui
meu.
Înlăuntru trupului îmbibat cu
singurătate,
puţine lucruri ţes raze pline de
nesomn…
Până când,
într-o zi, de mâinile mele
împreunate,
toţi aştrii mi s-au înnodat de
degete
şi asupra pleoapelor mele
închise,
lumina şi-a presărat sufletul
spre odihnă.
Rând pe rând toate moleculele
ce-mi zidesc fiinţa, visează
fiecare poeme.
E semn că inima începe să bată
şi
nu doresc nimic altceva decât
să mă iubeşti mereu, ca să nu
mai mor nicicând.
Daca poetul este "un inginer al sufletului", dupa cum afirma insusi implacabilul Stalin, atunci dumneavoastra excelati cu desavarsire in aceasta profesie.
RăspundețiȘtergereFrumos, ca si pana acum!
RăspundețiȘtergereCa o adiere, aşa am simţit versurile tale, Violeta, dragă!
RăspundețiȘtergereAdina,
RăspundețiȘtergereAi imbracat cuvintele atat de frumos! Ma numesti poet, multumesc, dar consider ca m-am ridicat impotriva tacerii si astfel am creionat timpul asa cum am simtit.
Elena Marin-Alexe,
RăspundețiȘtergereIn momentele in care simti cuvantul ca o adiere, asa cum spui chiar tu, iti dai seama ca poti adormi tristetea chiar si pentru o clipa facand loc bucuriei, pe care o asterni ca o dragoste in mainile si sufletul celuilalt. Multumesc pentru citire si invitatie.
L.H.
RăspundețiȘtergereMultumesc.
Viata este o magie pe care incercam sa o traim cat mai aproape de cer prin cuvant!