24 feb. 2013 | By: Violeta Sandor

Imperiul din spatele cuvintelor


"Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat 
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti  cu ei insisi ajung mai departe in viata"  
(Octavian Paler- Avem Timp)



Mi-aş îngropa obrajii sub pleopele tale
ce prăzmuiesc amurguri împăcate,
şi tare aş vrea să-mi topesc dorul sălbatic 
într-o clipă aprinsă de-un vis.
Aş hoinări cu palmele pline de rugi pe trupul tău, 
să-ţi mângâi tristeţile firii şi durerile
şi să pot împăca cu un zâmbet bun albele tale dimineţi.
Ca mai apoi, într-un târziu, când somnul freamătă ca un ocean, 
trecând lumea aceasta într-un alt univers,
să şti că eşti partea mea de cer 
în care m-am exilat de bunăvoie 
şi-n care pot să-mi las sufletul să hoinărească 
cu toate stelele deasupra
metamorfozându-se într-o viaţă de după.
Te iubesc dragul meu soţ, în toate timpurile în care voi călători!





18 feb. 2013 | By: Violeta Sandor

Valuri de cuvinte




Un spectacol de şoapte, dragoste şi dăruiri fac din viaţă o zbatere plăcută a fiinţei de-a oferi căldură, iertare si iubire. Fiecare clipă liniştită ce-ţi invadează trupul ca un uragan nebun de iubire îţi sporeşte existenţa.
O sete de tine mă face să mă simt intotdeauna acasă… oriunde am fi şi tocmai de aceea:


Uneori te chem în lumea viselor
fericită că secundele aici
construiesc adăposturi…
Singuri şi atât de cuminţi
încât cresc printre nori
leagăne de pace,
se-ntâmplă să zburăm
mai sus decât altceva,
printre umbre de stele
şi fire de timp…
Simplu dar atât de năucitor,
liberi de amurguri ce-nfloresc
tăceri otrăvitoare,
ne jertfim topindu-ne în îmbrăţişări şi….
Ninge, ninge cu flori tinere
mirosind a iubire
dintr-un cer în care secundele
ascund în ele o lume de vise.

13 feb. 2013 | By: Violeta Sandor

Gânduri cuminţi



Astăzi este o zi a destăinuirilor…

Mă trezesc în fiecare zori de zi, împăcată că simt cum secundele construiesc temple de jur împrejurul meu, din mâinile tale adormite peste trupu-mi. Fără să îndrăznesc a tulbura liniştea, încerc să desenez cu mintea timpul, pe un cer imaginar, sub forma unor surâsuri îngereşti. Stângace şi timidă, înşir gânduri cuminţi între mine şi întregul cer şi aud cum aerul se desface lăsând loc luminii, să încolţească pe trupuri aripi. Mă rog în gând… apoi, când tu mi-ai învelit mai bine trupul cu mâinile tale, am simţit cum lumea reală e cea din interiorul nostru. Acolo focul rămâne nestins şi ne circulă prin vene, topindu-ne unul în celălalt, fără oprire.

10 feb. 2013 | By: Violeta Sandor

Albe desene




Albe şi definitive desene par să căptuşească Universul obosit, cu tente de stranie şi jucăuşă lumină. Mâini pline de zăpezi îmbracă trupul aspru şi îmbătrânit al pământului, de parcă asta ar fi singura soluţie de a ţine timpul pe loc. Orele se scurg disperate, în ritmuri încetinite, ca nişte umbre somnoroase, peste lucruri. Iarna nu şi-a vândut încă sufletul, întinzându-şi tăcerea până dincolo de nouri.
În muguri pare să clocotească frica unei învieri târzii. Somnul se rostogoleşte peste tot, ca într-o cădere continuă şi curând, foarte curând, spaimele lor vor deveni moi, gata, gata să rupă ţărâna îngheţată.
În aerul de-o îndrăzneală rece, se simte un echilibru precar, iar plinătatea fulgilor e gata să se topească într-o lumină creatoare. Până atunci, iarna îşi poartă cu frenezie dulcea ei povară hibernală.

4 feb. 2013 | By: Violeta Sandor

Insula




Viaţa mea umple părţi din Univers cu  fărâme de poezie şi cu o dragoste indefinibilă. (Violeta Sandor)





Scriu iar…
Trăiesc un vis, departe de zbuciumul fantasmagoric al lumii, pe o insulă. Am atâta grijă de ea încât arunc întotdeauna lucrurile care încarcă fiinţa cu halucinante ploi şi păstrez doar lucrurile simple, pure, fiori de lumină, fire de dor şi iubirea ta constantă. Aici viaţa e încărcată cu gânduri bune, optimism, spirite blânde şi zâmbete, multe, multe zâmbete.
Atât de gingaşă e pacea minţii încât inima nu poate zămisli decât o uniune fără cusur între suflete. Insula aceasta e o întreagă poveste în care nici un vis nu este imposibil.
Într-o noapte, de frica impactului unui ciclon, am ridicat în jurul ei ziduri de inimi care ştiu să vadă şi să asculte emoţiile timpului. Am săpat şanţuri în juru-i pe care le-am umplut cu speranţă, încredere şi cu o imensă linişte. Acum, chiar dacă furtuni ar dansa pe deasupra şi cicloane extenuate ar încerca să o răpună, sunt sigură că toate ar pieri scufundate acolo.
Cu cerul atât de aproape cum să nu-mi doresc să fac timpul să stea pe loc… Cât de inocentă şi absolută e dragostea, mereu, ca mâine şi ca azi…
Eu mă retrag, aş vrea să mai stau de vorbă puţin cu Dumnezeu….

1 feb. 2013 | By: Violeta Sandor

Îngerii mi-au zâmbit







Am desenat tristeţea, navigând
desculţă pe tărâmul vieţii,
cioburi de dor percepeam mergând
din apus, până-n zorii dimineţii.
Am tatuat în timp lacrima seacă
ce-mi sculpta până şi ultimul por
şi rugat-am suspinul când pleacă,
a inimii zbucium, să-l agaţe pe-un nor.
Am rugat ploaia în miezul nopţii,
să spele veninul din amintiri,
tremurând, să pot semna în cartea sorţii
condamnarea la o viaţă fără iubiri.
Strigam timidă în limbajul stelelor,
băteam sângerând la poarta unui vis,
iar vântul îşi aşeza din căuşul mâinilor
câte-un surâs, pe-obrazul meu nins.
Într-o zi, îngerii din al şaptelea cer,
întorşi către inima-mi de jale plină,
mi-au dăruit iubirea fără ca s-o cer
în chipul unui OM cu o inimă divină