Tăceri suspendate

 O imbarbatare pentru o amica de-a noastra care trece prin clipe grele.

“Ruptura de fiinţă te face bolnav de tine însuţi, încât este destul să pronunţi cuvinte ca: uitare, nefericire, despărţire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Şi atunci, ca să trăieşti, rişti imposibilul: accepţi viaţa.”- (Emil Cioran) 

Ascunse în ungherele
impenetrabile ale minţii
dizolvate în bezna conştiinţei
gânduri enigmatice
rup agitaţia visului
şi... tac.
Suspendate între iluzii
şi crispate bucurii
aleargă fantomatic să renască
într-o sclipire senină
a regăsirii speranţei
timpului de început.
Când iubirea nu era contaminată
cu ură
şi surâsul dăltuia linişti fierbinţi...
Când ochiul zugrăvea frumuseţi pure
iar cuvântul pecetluia adevărul
în inimi albe.
La început... când gândul era lumină
şi visul... odihnă-ntre stele.