10 feb. 2013 | By: Violeta Sandor

Albe desene




Albe şi definitive desene par să căptuşească Universul obosit, cu tente de stranie şi jucăuşă lumină. Mâini pline de zăpezi îmbracă trupul aspru şi îmbătrânit al pământului, de parcă asta ar fi singura soluţie de a ţine timpul pe loc. Orele se scurg disperate, în ritmuri încetinite, ca nişte umbre somnoroase, peste lucruri. Iarna nu şi-a vândut încă sufletul, întinzându-şi tăcerea până dincolo de nouri.
În muguri pare să clocotească frica unei învieri târzii. Somnul se rostogoleşte peste tot, ca într-o cădere continuă şi curând, foarte curând, spaimele lor vor deveni moi, gata, gata să rupă ţărâna îngheţată.
În aerul de-o îndrăzneală rece, se simte un echilibru precar, iar plinătatea fulgilor e gata să se topească într-o lumină creatoare. Până atunci, iarna îşi poartă cu frenezie dulcea ei povară hibernală.

3 comentarii:

Anonim spunea...

frumos!ca de obicei,cuvinte deosebit de sensibile si o imagine superba care mangaie sufletul!
Alina.

VioletaS spunea...

Multumesc, Alina, pentru statornicia cu care vizitezi blogul meu. Apreciez cuvintele tale de fiecare data.

Anonim spunea...

Multumesc si eu!
Alina.

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza