Deasupra vieţii

Mi-ai dăruit zile 
cu poezii cuminţi şi aşa am învăţat

să ascult şoapta 
visului ascuns în spatele stelelor.

Cu arome de dor 
mi-ai îmbrăcat sufletul şi

simţeam o vâlvătaie dulce cum mă străbate…

De fiecare dată 
când mă scufundam printre genele tale,

iar zâmbetul 
îţi aluneca pe obrazul stâng, îmi oferea

senzaţia unei veşnicii 
care se împlinea în fiecare secundă.

Şi atunci, 
dintr-o dată, în jurul meu lumea se evapora şi

puzderii de clipe molcome îi luau locul…

Toate plămădite dintr-o fericire feciorelnică,

a ta şi a mea, 
de a exista împreună.

Nonsens?

 

Cad rostogol fulgi de timp 
peste noi,

ca nişte lacrimi aprinse din mânie…

Stelele flămânde ascund zorii liniştiţi

în căuşul întunericului, 
de teamă că

vor muri destrămându-se, în fiecare nouă zi.

Doar atât 
şi e destul să simţi cum treci

prin pulberea de vise ce te înconjoară,

în timp 
ce vremurile se hrănesc cu vieţi,

cu destinul cât o clipă!

Ce păcat 
că împlinirea menirii aduce sfârşitul

şi toate amintirile, speranţele, iubirile,

dispar una câte una, 
stingându-se în tăcere…

Complinire

Privesc în mine visele înflorite din spaime,

cum devin raze albe pline de nesfârşit…

Dintr-un cer mut cad din când în când linişti,

pe care mă grăbesc să le adun cu inima,

de teamă că timpul va înceta să se mai rostogolească domol peste mine.

Număr clipele poveşti petrecute împreună şi

simt cum se opresc spre odihnă, peste trupu-mi …

Mă învelesc cu fiecare secundă pe dinlăuntru, să-mi fie plăpând univers.

Închid ochii şi-i deschid iar, de milioane de ori şi nu zăresc nici o revoltă în aer care să mă împiedice să plutesc deasupra simţurilor şi fug în tine adânc, dăruitoare, sperând să mă întregesc… pentru totdeauna.

Infinit

Fiecare moment prezent ştiu că este unic. De aceea, aş vrea să învăţ să-l percep conştient şi atent. Voi încerca să nu mai înghesui în minte mai multe lucruri deodată, pentru că trăiesc prezentul… şi de fiecare dată ca un nou început. Asta mă mulţumeşte şi mă umple de fericire. Închid ochii şi ştiu încotro vreau să merg, dar mai ales ştiu cu cine. Doar cu tine, mereu cu tine. Până şi în visele şi în plăsmuirile mele, tot pe tine te-aş alege. Pentru că tu eşti omul lângă care stau mândră. Eşti al meu, sunt a ta şi zi după zi învăţ cum să te păstrez. Pentru că te iubesc! Acum, ca ieri şi pentru totdeauna.

 

 Gânduri...

Din fărâme de doruri renasc
Iubiri abisale-mpregnate cu tine,
Durerea zdrobesc ca strugurii-n teasc,
Tăcerea e dulce când eşti lângă mine.

Gust sărutarea de pe buzele dulci
Implorând timpul să curgă mai lent,
Mă pierd îndelung în ochii-ţi adânci
Şi simt flăcări de stele violet.

De dragul tău trandafirii preschimb
În inimi albastre cu iz de iasomie,
Iar vântul pe raze de soare îl plimb
Şi luni aş făuri pentru tine, o mie.

Popas

Într-un oraş al norilor am găsit o formă de linişte. O linişte ce adăposteşte ore de mistere şi de şoapte. Prin unde nevăzute se simte neastâmpărul dezmierdărilor şi guşti cu inima nedurerea într-o lumină moale. Şiraguri de vise ţi se prind de suflet, ca nişte văpăi tremurătoare. Nimic nu te tulbură. Poate doar luna care-ţi îmbrăţişează chipul cu o lină scânteiere, în timp ce se clatină pe bolta lumii. Aşa, într-o profundă nostalgie, în sânge mi se aprinde un foc… Şi-n oraşul norilor, sub cupola liniştitelor ore, pustietatea se umple cu lacrimi gingaşe. De dor, de-o clipă de viaţă.

În visul oglindirii mereu este lumină,
Şi fulgeră frenetic în întunericul dens,
Să vezi axa lumii stând drept nu se-nchină
Către o viaţă, un început şi un sens.

În traiectoria dreaptă, un conţinut ardent,
Descinde din spaţiul închis prea ermetic,
Şi viaţa îmi cere iubiri în torent,
Mă avânt într-un ideal prea eretic.

Adun de pe cale comete şi raze coleric,
Găsita-m cu timpul iubiri pe vecie,
Transform lumina dintr-un popas galactic,
În dragoste pură, vis, lacrimi şi poezie.

Mă-nchin nemuririi ca într-un zbor fantast,
Şi fiecare clipă o simt ca pe-o altă dorinţă,
Din fulger, din stele mereu te refac,
Până ce ochii închid in nefiinţă.