Nonsens?

 

Cad rostogol fulgi de timp 
peste noi,

ca nişte lacrimi aprinse din mânie…

Stelele flămânde ascund zorii liniştiţi

în căuşul întunericului, 
de teamă că

vor muri destrămându-se, în fiecare nouă zi.

Doar atât 
şi e destul să simţi cum treci

prin pulberea de vise ce te înconjoară,

în timp 
ce vremurile se hrănesc cu vieţi,

cu destinul cât o clipă!

Ce păcat 
că împlinirea menirii aduce sfârşitul

şi toate amintirile, speranţele, iubirile,

dispar una câte una, 
stingându-se în tăcere…