A fost un timp în care am reuşit să pun o armură în jurul lumii, din cauza
prea multor nopţi întunecate ale sufletului meu. Aveam senzaţia trăirii unui
timp dens şi-am încercat să mă scufund în propria-mi viaţă. Eram singură şi nu
credeam în minuni până când, într-o clipă de claritate, am văzut ochii lui. O
imensitate, pentru care nu eram pregătită. Era suficient să-mi adun
trăirile, gândurile şi cuvintele şi să mă ascund în ei. Lucru pe care l-am şi
făcut, atunci când ochii lui au pus stăpânire pe mine. În clipa aceea am
părăsit pentru totdeauna adâncimea nopţilor fără stele. A reuşit să mă ridice
într-un cer senin cu atâta naturaleţe, încât simţeam cum timpul îşi ţese cu
sfială spaţii în care să-mi adăpostesc sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza