Zboară trist
pe un vânt letargic
o frunză ca un amurg.
Pe fereastra
prăfuită de timp
se întind ameţiţi
picurii de ploaie
ca nişte umbre.
Afară,
cerul plânge crunt,
iar orele gem amorţite.
Pe umerii copacilor
se aşterne toamna,
într-o linişte rece.
Vara plânge palidă
şi clipele se sting
în norii albi
ca un gând.
E timpul singurătăţii…
Am inmormantat vara...
RăspundețiȘtergereBună ! Am citit câteva dintre poeziile tale și vreau să te felicit și să îți mulțumesc pentru emoțiile pe care mi le transmiți prin arta aceasta minunată de a crea. Succes în continuare și ține-o tot așa ! :*
RăspundețiȘtergereRaluca-Ioana, multumesc frumos pentru aprecieri. Emotiile isi au locul doar intr-o inima care vrea sa le primeasca. Mai treci.
RăspundețiȘtergere