Suspin

Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul. 

(Rabindranath Tagore) 

Mi-e trunchiul amorţit de astă-toamnă,

Şi mădularele mi-s îngheţate bocnă…

Nimic nu mai îmi circulă prin sevă,

Nici viaţă, nici miros de primăvară.

Simt rădăcinile zvâcnind a viaţă,

Mi-e dor să văd cum se dezgheaţă,

Şi-aştept cu-nfrigurare o dulce adiere,

Fiece strop de rouă e o mângâiere.

Ca-n vis se face iarăşi primăvară,

Parfum de fericire mă-nconjoară

Şi triluri îmi îmbracă ramuri

Şi muguri înverziţi sosesc-alaiuri.

În fiecare an, când mă trezesc la viaţă

Şi flori mă-mpodobesc, dar nu de gheaţă,

E semn că înc-o iarnă a murit,

Iar eu o primăvară am retrăit!