Jurnal (IV)

„Cu ochii lui curaţi, ca un cer de vară, mă privea din prag şi parcă uitase de el, dăruindu-mi-se cu totul. Am descoperit atunci în sufletul meu ceva ce părea a fi un sentiment venit din veşnicie sau, mai degrabă, un legământ, căci sentimentele vin şi pleacă, dar iubirea rămâne. Iubirea aceea pe care o simţisem atunci, avea să-mi umple fiinţa pentru totdeauna. Nici măcar nu făcusem vreun efort să primesc o astfel de iubire. Se născuse pur, dar atât de simplu dinlăuntrul meu şi începusem să percep cu inima minunăţia fiinţei lui. Desluşeam curăţenia şi cuminţenia sufletului şi brusc, reuşi cumva să-mi citească rugămintea tăcută de pe buze: „Îmbrăţişează-mă!”. Acest bărbat neobişnuit de tandru şi ocrotitor îmi înconjură mijlocul cu mâinile şi într-o îmbrăţişare pătimaşă, am scos un oftat. Îl iubeam aşa de mult încât nimic nu strica clipa, poate doar tremurul meu, în imensul acelei bucurii. Îmi îngropasem faţa în umărul lui şi simţeam cum întreaga fiinţă mi se dizolvă molcom. Eram sigură că el era dragostea pe care o aşteptam şi o doream cu atâta ardoare.”

P.S. Am certitudinea că unele lucruri din viaţa mea sunt veşnice: sufletul şi iubirea noastră!