Freamăt ruginiu

Ascult tăcerea frunzelor care tânjesc spre adormire. După norii obosiţi de vreme, raze tăioase îţi mai mângâie faţa din când în când. Cu o adiere tandră, timpul îşi creionează liniştea în mirosul dulce de struguri striviţi. E limpede că dincolo de freamătul roadelor coapte foşnesc ultimele bucăţi dintr-o existenţă care moare treptat… ca mai apoi să renască în fărâme fragede de muguri ascunşi în pământ, cu soarele chicotind deasupra.
E toamnă!
 

Autumnală

Norii au tras cortina
peste un cer liniştit;
prin paravanul rece,
apusul a început
să zâmbească sângeriu.
Miros de frunze
mistuite de timp,
traversează tăcut
aerul obosit…
O ploaie ascuţită
ciopleşte eterul,
dizolvând praful
dintre cer şi pământ.
În timp ce picurii
ning transparent,
o toamnă târzie
îşi numără orele largi,
prin văzduh.