Contopire

Scriu. Scriu cu sufletul, fiecare cuvânt şi creionez astfel propriul meu univers, în care iubirea ta cade peste mine ca o ploaie. Mii de stoluri de fluturi, trăiri, sentimente, lucrurile toate se îmbină şi se topesc într-o existenţă unică. Urmez vibraţia sufletului tău şi simt mireasma liniştii. Îmi place când ştiu să te aştept… când deschizi ochii dimineaţa, când buzele tale îmi pecetluiesc ziua, unindu-se cu ale mele, când seara braţele tale mă cuprind, ocrotindu-mă. Ţi-am descoperit fiinţa într-o multitudine de forme. Şi uite-aşa, te-am cunoscut. Nu numai pe tine ca individ, ci şi ca un fragment al vieţii mele, pe care l-ai umplut cu sufletul tău. Dăruindu-mi-te, am găsit în tine deplinătatea fericirii şi desăvârşirea în iubire. Văd lucrurile în aceleaşi culori ca şi tine… Primeşte rogu-te ca ofrandă veşnică sufletul meu!

Un gând înfăşurat în Dumnezeu,
hrănit cu simfonică armonie,
se ridică asemenea unui psalm
peste suflarea-mi omenească.
Mi-e îngăduit să-l înţeleg
şi să-l aştern în sihăstria cuvintelor,
începând cu prima picătură de pe buza mării,
până în zbuciumul misterios al furtunii…
Un gând ca o strădanie,
ce tânjeşte spre o legătură cuminte,
între atomii flămânzi ai luminii
şi spiritul de o liniştită perfecţiune,
pătrunde în suflarea inimii mele.
În juru-mi se îngrămădeşte infinitul
şi descopăr singurul lucru invizibil din tine…
Sufletul.