Ninge

Ninge afară.

Atât de alb şi pur încât ai senzaţia că în jurul tău se aştern oglinzi. În zborul lor, fulgii mângâie feţele nevăzute ale îngerilor aşternându-se apoi monoton la picioarele noastre. Fulgi mari, imenşi, fulgi mici, frânţi, fiecare îşi spune povestea în felul propriu. Cei aşternuţi pe buze, povestesc magia primului sărut. Pe cei mai mulţi, încerci să-i prinzi în palmele tale, asemeni viselor. Aceştia sunt fulgii cuminţi, căzuţi din răsuflarea îngerilor.

Cei aşternuţi pe gene, spun povestea lacrimilor. Acelor lacrimi scurse din iubire. Cei trişti, mici şi frânţi, sunt fulgii care spun povestea sufletelor împovărate, neîmplinite.

Plecaţi sau izgoniţi înainte de vreme, aşternuţi liniştit desăvârşind magia pământului, fiecare îşi împlineşte clipa şi călătoria.

Am uitat să vă spun ceva...  fulgii mari şi cuminţi ce mi-au acoperit mie sufletul, au căzut într-un iunie şi erau petalele florilor de cireş.

Ninsori senine

Ninge cumplit în visele mele
cu constelaţii de doruri
din streaşina cerului;
şi toate miresmele cernute
printre stelele ce murmurau ca zefirul
le-am adunat în căuşul mâinilor
ca fiind primele raze de lumină
ce-mi mângâie pleoapele
când privind fereastra
văd trecând în dreptul ei
privirea ta ca o lavă fierbinte...
mi s-a părut preţ de-o fărâmă de gând
că toate florile nasc viori
pe care arcuşul înflorit cu petale albe
compun simfonia zborului ireal;
din tumultul abisurilor cosmice
se-aşează tainic o tăcere
plină de zăpezi albastre
şi ninge... ninge cumplit cu vise molcome
sub obrajii cerului,
cu şuvoaie de iasomii ce gem printre stele
te-aştept, vino...
privirea mea se reazimă mereu
în noaptea târzie, ca vântul înnebunit la ferestre
aşteptând împlinirea
până atunci...
ninge, ninge cumplit în visele mele
cu constelaţii de doruri.