25 oct. 2017 | By: Violeta Sandor

Ghem de vorbe



Se rostogolesc clipe în tăcere...
Cerul se retrage sfios sub cortina amurgului, iar luna apare ca o pată albă pe buza apusului. Pentru câteva secunde un abur straniu îmbrățișează orizontul până la sânge și în clipa imediat următoare fiori reci de gheață îmi zgârie fața. Copacii despuiați își leapădă umbrele iar vântul rostogolește câteva picături pe caldarâm. Printre nori stau pitiți câțiva fluturi cu aripi argintii anunțând o noapte tremurândă.
Mi-e frig. Îmi cuibăresc mâinile în buzunarele hainei și îmi dau seama că toamna asta adăpostește în ea pulsul repezit al zăpezilor timpurii.
Miroase a frunze arse...

1 comentarii:

Anonim spunea...

Frumoase cuvinte😊

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza