Se rostogolesc clipe în tăcere...
Cerul se retrage sfios sub cortina amurgului, iar
luna apare ca o pată albă pe buza apusului. Pentru câteva secunde un abur
straniu îmbrățișează orizontul până la sânge și în clipa imediat următoare
fiori reci de gheață îmi zgârie fața. Copacii despuiați își leapădă umbrele iar
vântul rostogolește câteva picături pe caldarâm. Printre nori stau pitiți
câțiva fluturi cu aripi argintii anunțând o noapte tremurândă.
Mi-e frig. Îmi cuibăresc mâinile în buzunarele hainei
și îmi dau seama că toamna asta adăpostește în ea pulsul repezit al zăpezilor
timpurii.
Miroase a 
Frumoase cuvinte😊
RăspundețiȘtergere