28 nov. 2015 | By: Violeta Sandor

Hiberno tempore


Miroase a îngheţ pe-afară, de o vreme. 
Inspir adânc şi greu răsuflarea rece a vântului, care trece prin mine ca o iluzie. Stropi de apă şi zăpadă se încurcă între ei, se cuprind şi se desprind unii de alţii ca intr-un dans şubred. 
Nici un nor nu se mişcă, stau suspendaţi parcă de mii de stele întunecate, ca o haină atârnată. Un cer întreg plânge cu bucăţi fulgerătoare şi reci pe obrazul meu drept. 
Cu ochii închişi rămân în neclintire şi sper doar că, în curând, vântul îşi va îmbrăca aripile de lumină.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza