Miroase a îngheţ pe-afară, de o
vreme.
Inspir adânc şi greu răsuflarea rece a vântului, care trece prin mine ca
o iluzie. Stropi de apă şi zăpadă se încurcă între ei, se cuprind şi se
desprind unii de alţii ca intr-un dans şubred.
Nici un nor nu se mişcă, stau
suspendaţi parcă de mii de stele întunecate, ca o haină atârnată. Un cer întreg
plânge cu bucăţi fulgerătoare şi reci pe obrazul meu drept.
Cu ochii închişi
rămân în neclintire şi sper doar că, în curând, vântul îşi va îmbrăca aripile de
lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza