23 iun. 2012 | By: Violeta Sandor

Feerie




Îngăduie-mi iubite, din liniştea ta să m-aprind şi din lumina ta învaţă-mă să ard! Modelează-mă după forma inimii tale… Ştii, iubirea ta purifică orice culoare şi rogu-te, aşa pure, aruncă-le peste mine. Sau, poate e mai bine să faci din linişte o sămânţă, pe care s-o îngrop în pământul fierbinte. Tu încearcă să învârţi cumva anotimpurile mai repede, ca ea să crească din nou şi din nou. Poate aşa s-or naşte flori şi pajişti, crânguri şi păduri, într-o feerie molcomă în care am putea fiinţa oricând am vrea. Singuri, doar noi, buni şi frumoşi. Ne-am putea privi în ochi şi în suflete, câteva veşnicii. Pentru că cineva, undeva, cândva, ne-a dat amândurora darul de a fi pereche.


Dincolo de cuvinte

Cu raze de lumină îmbraci sufletul meu,
Mă înconjori mereu plin de blândeţe,
Iar viaţa pare-un cântec de când, mereu
Cu ochi-ţi calzi, mi-aşterni pe cale frumuseţe.

Pe chipul tău zăresc lumina unui înger
Ce tainic mă alintă, 'nălţându-mă spre cer,
Iar inima vibrează asemeni unui fulger
Ce cade, despicând pereţi de timp şi de mister.

Îmbrăţişarea ta e-asemeni cascadelor rebele
Ce-mproaşcă stropi de dor, hrănindu-mă în zori,
În şoapta dimineţii ne vom topi ca-n visurile mele,
Iar clipele-poveşti le-om îmbrăca cu flori.

12 iun. 2012 | By: Violeta Sandor

Somn cuminte





Un râu de stele se-mplineşte deasupra şi picături vii din raze înfierbântă cerul. Nimic nu tulbură jocul luminilor în amurgul pe jumătate adormit… poate doar tăcuta lună, plutind de-a curmezişul cerului. Se-aud suspinând umbrele nopţii peste lumea întreagă, ca suflarea timidă a îngerilor peste visuri. Şi uite-aşa lunecă tăcerea peste forme, răspândind singurătate. Fusul timpului toarce, printre clipele nevăzute, ore mute. Şi-i linişte… o linişte fără margini, fără măsură. Curând vor pâlpâi zorii şi victoria unei zile va desăvârşi simţirea.

3 iun. 2012 | By: Violeta Sandor

Timp




Aleargă timpul peste noi, ca nişte nori fără somn. Şi cine l-ar putea supune să devină împăcarea dintre început şi sfârşit? Secundele mor unele după altele, obosite, zidind umbre pe trupuri. Rând pe rând se preling anii cu atâta nerăbdare copilărească încât undeva, în văzduhul smerit, se-aud orele răcnind între lumi. Neînţeles tribut îşi iau zeii din zâmbetele dulci, din speranţele foşnind zănatic în lumină, din sufletele răscolite de iubire! La capătul existenţei, într-un amestec de durere, linişte şi iertare, înţelegi că întregul Univers - acesta pe care-l cunoaştem - nu este altceva decât o taină dintr-o poezie nescrisă.




Transcend în spaţiu şi timp,
Renasc mereu de fiecare dată,
Nelinişti născute preschimb
În veşnicii şi iubire curată.

Realitatea e tot mai prezentă,
Ucigând spiritul-dorinţă din vis,
Gândul devine o prezenţă atentă,
Irizând fiinţa de dorul nescris.

Se scurge destinul închis în clepsidră
Şi viaţa e zbor desenat pe nisip...
Spiritul angelic e-o atingere blândă
A existenţei noastre tatuate în timp.

Vreau să-mi divid existenţa banală
Între realul absurd şi magicul vis,
Să-mi răstignesc tristeţea în lumea reală
Şi să-mi câştig viaţa din palidul abis.

..........................................................

Aştept să cadă şi zidul din noapte,
Lumina să-mbibe ştersele culori,
Fluxul iubirii să coboare în şoapte,
Iar visul să devină realul din zori.