Feerie

Îngăduie-mi iubite, din liniştea ta să m-aprind şi din lumina ta învaţă-mă să ard! Modelează-mă după forma inimii tale… Ştii, iubirea ta purifică orice culoare şi rogu-te, aşa pure, aruncă-le peste mine. Sau, poate e mai bine să faci din linişte o sămânţă, pe care s-o îngrop în pământul fierbinte. Tu încearcă să învârţi cumva anotimpurile mai repede, ca ea să crească din nou şi din nou. Poate aşa s-or naşte flori şi pajişti, crânguri şi păduri, într-o feerie molcomă în care am putea fiinţa oricând am vrea. Singuri, doar noi, buni şi frumoşi. Ne-am putea privi în ochi şi în suflete, câteva veşnicii. Pentru că cineva, undeva, cândva, ne-a dat amândurora darul de a fi pereche.

Dincolo de cuvinte

Cu raze de lumină îmbraci sufletul meu,
Mă înconjori mereu plin de blândeţe,
Iar viaţa pare-un cântec de când, mereu
Cu ochi-ţi calzi, mi-aşterni pe cale frumuseţe.

Pe chipul tău zăresc lumina unui înger
Ce tainic mă alintă, 'nălţându-mă spre cer,
Iar inima vibrează asemeni unui fulger
Ce cade, despicând pereţi de timp şi de mister.

Îmbrăţişarea ta e-asemeni cascadelor rebele
Ce-mproaşcă stropi de dor, hrănindu-mă în zori,
În şoapta dimineţii ne vom topi ca-n visurile mele,
Iar clipele-poveşti le-om îmbrăca cu flori.