Un râu de stele se-mplineşte deasupra şi picături vii
din raze înfierbântă cerul. Nimic nu tulbură jocul luminilor în amurgul pe
jumătate adormit… poate doar tăcuta lună, plutind de-a curmezişul cerului.
Se-aud suspinând umbrele nopţii peste lumea întreagă, ca suflarea timidă a
îngerilor peste visuri. Şi uite-aşa lunecă tăcerea peste forme, răspândind
singurătate. Fusul timpului toarce, printre clipele nevăzute, ore mute. Şi-i
linişte… o linişte fără margini, fără măsură. Curând vor pâlpâi zorii şi
victoria unei zile va desăvârşi simţirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza