Ploaie de vară

Ploaie de vară, fără vânt, într-un văzduh neclintit. Mă uit în jur, nicio frunză tulburată sau vreo pasăre zgribulită de frică sau praf. Peste copacii osândiţi primele picături timide de apă rămân cocoţate pe vârf, apoi apar altele. Ca la un semn, par a se topi între ele, formând o linie fină ce se ţine de cer. Sub şiroaiele calde auzi iarba cum ţipă de fericire şi undeva, în văzduh, câteva rândunele se încăpăţânează să zboare. Dintr-o dată, cerul pitit în spatele norilor neliniştiţi, devine întunecat şi trist. Nu izbutesc să înţeleg de ce, brusc, mi se face frică. Mă uit la tine, tu te uiţi la mine. Îţi văd un zâmbet în ochi şi îmi dau seama imediat că totul e în regulă. Preţ de câteva clipe, în peticul senin al cerului, a apărut soarele.

Simfonie

“Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin din paradis,

tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.” (Rabindranath Tagore)

Seară.

Sub pleoapele amurgului un fior îmi pătrunde în carne şi se ascunde în mine. Mă ghemuiesc in braţele tale ca un copil. Îmi lipesc uşor urechea de inima ta şi un zgomot plăcut, zămislit parcă de-un zbor interior îmi curge spre tâmple. Îţi acopăr obrajii cu palmele iar tu îmi acoperi ochii cu buzele şi simt cum mi se curăţă sufletul.

Mâinile mele prea pline de viaţă îţi îmbracă trupul cu fiori calzi. Şi linişte. O linişte plăpândă din care cresc aripi ca nişte fire subţiri ce ne leagă de cer. Un cer infinit care nu ştie de timp şi-n care sosesc stele mereu pline de înviere.

 

Dedicaţie

"Suntem doi si singuri, si-n loc de inima ne bate luna. – Nichita Stanescu "

Lună albă, oglindă adâncă,

prelungi amurguri, şoapte şi flori.

În mâini vise, în suflet cer

şi inima mea cântă!

În ochii tăi, doi stropi de ploaie

colind în ei ca şi cum nu ar mai exista

decât genele soarelui şi noi.

Te-am găsit în sfârşit

şi nu vreau nimic mai mult

decât să te iubesc.

Frumoase clipe, timp nesfârşit,

un cer cu stele safire

familie, iubire la infinit!

La marginea unui gând

La marginea unui gând reuşesc să aşez tăcerea. O tăcere moale, odihnită. Pentru câteva clipe privirea mea rătăceşte în ochii tăi, rezemând liniştea secundelor prinsă între gene.

Cu braţele pline de bucăţi de cer albastru, stele şi viitor ai turnat peste mine, un rai. Încă de la început.

În lumea nerostitelor vorbe îmi sprijin tâmpla de inima ta şi liniştea îmi urcă înspre suflet.

Din palma mea dreaptă se desprind visări pe care ţi le aşez pe obrazul moale iar tu ai înţeles deodată gândul meu:

Să nu pleci niciodată!

Note fugare

Am adunat din toate răsăriturile, din lună şi din stele lumina lor pură şi m-am infăşurat în ea ca într-o mantie.

Mi-e bine şi totul pare un echilibru dintre parfumul unei grădini şi vibraţiile unui concert.

Sunt omul construit din emoţii… Surâd pentru o clipă şi un gând cu nuanţe de poem mi se aşterne pe inimă… ori de câte ori te gust pe nesimţite îmi mai dai un motiv să trăiesc.

                            Încă o primăvară de vise în lumea sufletului meu…