La marginea unui gând reuşesc să aşez tăcerea. O tăcere moale, odihnită.
Pentru câteva clipe privirea mea rătăceşte în ochii tăi, rezemând liniştea
secundelor prinsă între gene.
Cu braţele pline de bucăţi de cer albastru, stele şi viitor ai turnat peste
mine, un rai. Încă de la început.
În lumea nerostitelor vorbe îmi sprijin tâmpla de inima ta şi liniştea îmi
urcă înspre suflet.
Din palma mea dreaptă se desprind visări pe care ţi le aşez pe obrazul
moale iar tu ai înţeles deodată gândul meu:
Să nu pleci niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza