O lume rece

Stoluri negre şi zgribulite brăzdează orizontul şi târăsc după ele valuri de gheaţă, croncănind poveşti în vârful ciocului. Vântul pocneşte ferestrele a ger şi nori cenuşii, umflaţi de zăpadă, se încolăcesc unii după alţii, într-un fel de dans. Cu o împotrivire moale, aerul se scutură în fulgi mici şi paşnici, peticind din loc în loc pământul. Ninge. Ninge cuminte, ca şi cum ar curge râuri de stele îndărăt... Pe cerul ce atârnă deasupra caselor, luna se îmbracă în alb argintiu şi se revarsă răcoroasă în toate colţurile. Iarna începe să scrie la picioarele pământului încă o filă din înfrigurata ei reprezentaţie.

Fiori

Curg ore şi zile în taina roză a visării. Undeva în cămara sufletului am reuşit să pictez o grădină, uluitor de vie, din toate florile nopţilor parfumate pe care mi le-ai dăruit. Prin preajmă, fluturi buimaci cu şoapte clădite pe aripi sclipesc în zboruri rotunde, metamorfozându-se în stele ce-mi tatuează fiinţa. Într-un colţ al inimii mele, frânturi de cuvinte se topesc unele în altele, într-o horă a iubirii. Simt dintr-o dată cum adânc în mine te bucuri cu braţele deschise spre infinit, ca două aripi vibrânde iar eu, cu sufletul limpede, respir linişte.

Moment

E seară.

Lumina tremură tăcută în odaia noastră..

Stele magice aştern mistere la fereastră.

Miroase a noapte albastră,

iar eu aştept privirea ta

s-aştearnă peste mine înfloriri.

Din cer picură mulţime de poeme

direct pe buzele tale,

ca o poveste.

Minute unice plutesc în aerul încărcat

de mărunţi fiori.

De-atâtea ori, de-atâtea ori…

Vis de toamnă

… Am simţit nevoia să-mi înăbuş clocotul interior şi am ieşit la o plimbare în noapte. M-am predat de bună voie întunericului, sub un cer cu aceleaşi stele mari, care mi se topeau pe piele, într-un fel de fior. Apoi, sub o umbră de nor am zărit luna, care mi se părea palidă. Uitându-mă mai bine, am realizat într-o frântură de secundă că e la fel de plină de prospeţime ca în alte nopţi, doar eu o priveam cu alţi ochi. În plus era aşa o noapte desăvârşită încât mă uitam de jur împrejur şi nu izbuteam să zăresc decât clipocitul trist al câte unui felinar. După o mulţime de paşi presăraţi pe alei, am simţit cum mă cuprinde o nelinişte de-a dreptul indescriptibilă. Simţeam cum timpul îşi hârşâie minutele, unele după altele, iar stelele păreau să se fi micşorat surprinzător de grăbite. Tremuram. Nu ştiu dacă de frig sau de teamă…

Era miezul nopţii. Auzeam cum ceasul îşi plimbă agitat tinichelele subţiri şi antipatice. Am deschis ochii brusc şi simţeam cum pluteşte deasupra mea mâna ta, într-o mângâiere.

- „ Şşşt, gata iubito, a fost doar un vis!”

Atârnam de privirea ta aripi de înger

"Când iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețe și duioșie și nici nu-ți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste."

(A. P. Cehov)

 Într-o noapte oarecare, în odaia noastră, în timp ce atârnam de privirea ta aripi de înger, am hotărât că e timpul să construiesc o lume a noastră.

O lume în care cerul să nu fie mânios şi mii de flori să ningă peste noi arome violete. O lume în care liniştea să-şi dilate clipele făcând timpul să stea cuminte peste inimile noastre şi din când în când spânzuraţi de câte un zâmbet veşnicia să respire prin noi.

Când şoaptele gândului îşi făcură culcuş între palmele ce-mi cuprindeau obrajii şi contemplam spectacolul de linişti, sărutul tău cald m-a coborât într-un gând obişnuit.

..................Clar de lună visătoare într-o noapte oarecare.............