Un altar de cuvinte

Am zăbovit alături de cuvinte pe foaia albă...  

Într-un târziu, sub troienele literelor, 

am găsit atâta linişte! 

Şi mă gândeam în sinele meu… 

dacă aş putea opri măcar pentru o clipă 

grijile şi temerile din sufletul tău, 

s-ar numi fericire. 

Dacă mâinile mele ar putea culege stele şi păsări, 

stropi timizi de rouă şi ore îmbujorate, 

pe toate le-aş îndesa într-o ceaşcă 

şi să bei ţi le-aş da. 

Pentru ca într-o bună zi să se transforme 

într-un râu de linişte în inima ta. 

Dacă extazul frunzelor şi răsuflarea vântului 

ar putea fi supuse, 

aş toarce din ele cuvinte cu miros bun 

şi aş umple cu ele trupul timpului…

Şi am să mă rog să nu murim nicicând!