Vivo

„Te voi iubi în fiecare minut câte o zi, până când toţi anii se vor umple de preistorii.” (Ionuţ Caragea)

Ca şi cum altceva nu ar exista, îmi ascult inima… şoapte, vise, bune dimineţi, îmbrăţişări ce cuceresc amurgul, flori ce împodobesc umbre, zâmbete, ploi neastâmpărate, sub care năpădesc agresiv fiori calzi, linişti ce se apleacă din leagănul cerului, să potolească lupta spiritului şi…tu… Firesc, natural, ca un dans tainic de note, picurând dintr-o chitară.

Ascult sângele cum clocoteşte în mine şi recunosc primăvara cum zideşte nemurirea, de la început, iar inima, inima mea, ascultă şi ea, dincolo de gânduri complicate, de lupte existenţiale, inocenţa din lucruri.

Altceva, n-ar exista… poate doar, într-un colţ de cer, sufletele noastre modelând timpul, din toate zâmbetele, visele şi fericirile ce ne zidesc existenţa.