Rugă

S-au adunat îngerii sub pleoapa cerului şi cu aripile întinse au aşternut chemările, rugile şi lumina gândurilor mele. În noaptea tăcută, cu ochii îndreptaţi în sus, presimţind parcă fiorul îngeresc că-mi umple simţirea, am început să murmur şoptit o rugăciune, sperând astfel să răscolesc întreg Universul.

Mă rog să trăieşti

ca să trăiesc şi eu,

să existăm frumos în doi,

necunoscând durerea.

Mă rog să lăsăm binele

în graniţele fiinţei noastre,

sub acest cer neprihănit

şi molipsitor de senin.

Mă rog să fim compleţi mereu,

până la cel din urmă pas,

să nu ucidem vreodată

clipele dulci, cu lacrimi

răsucite pe obraz.

Mă rog cu bucurie şi

cu buzele înmuiate

în cuvinte şi lumină,

să fie viaţa noastră

de-acum şi cea din urmă,

între pământ şi cer,

un foc, în veşnicie.

Brusc, pe cer a apărut o lumină, ca un fulger de foc… În tăcerea nopţii, un vânt călduţ răscoleşte somnul liniştit al astrelor. Poartă pe umerii lui un pumn de vise şi picuri de rouă, pe care le aşterne pe boltă, ca pe nişte cuvinte albe şi tinere: „Din iubire…”