28 ian. 2017 | By: Violeta Sandor

Dacă vântul mi-a spus adevărul


Îmi stau pe tâmple muze albe.
Privesc în jur, a început să ningă. Fiori albi mi se agață în păr ca niște fluturi beți de lumină. În ziua asta gri plouă cu îngeri reci ce-și poartă frigul pe transparentele aripi ca niște vise.
Din loc în loc Pământul și-a sfâșiat așternutul de zăpadă și pare doar o existență neagră și străină.
Câțiva nori plumburii îngrămădesc cerul într-un colț și timpul vrea cu orice preț să-și înghesuie gerul pe vârful degetelor noastre.
Peste trupurile copacilor dezgoliți plutește tot mai des ceața ca o respirație monotonă. Luna respiră prin faldurile nopții un aer bolnav și înghețat iar stelele strigă captive din spatele norilor un poem de Gerar. 

1 comentarii:

Dani spunea...

Frumoase rânduri! :) Adjectivele sunt foarte frumoase.

Trimiteți un comentariu

Parerea voastra conteaza