27 dec. 2013 | By: Violeta Sandor

Magie





Îmi imaginez… 
“Fulgi mii, cu raze de lună în spinare, alergând de ici-colo dezorientaţi, ca şi cum n-ar vrea să se aşeze nicăieri. Cine ştie de ce? Poate de teamă să nu li se sfârşească prea repede călătoria. În aer, o tăcere dureroasă dar caldă îţi inundă urechile şi face ca sufletul să treacă prin toate culorile curcubeului. La fereastră, un clar de lună inundă noaptea rece şi de grinzile cerului atârnă zgribulite, stele…
Doi fluturi bezmetici tremură în lumina unei lămpi aşezate pe noptiera din odaie, iar aripile lor zăngăne glacial.”
Şi îmi imaginez cum
„Ziduri de flori
cad peste noi,
pe umerii goi,
de nouri şi ploi.”
7 dec. 2013 | By: Violeta Sandor

O lume rece



Stoluri negre şi zgribulite brăzdează orizontul şi târăsc după ele valuri de gheaţă, croncănind poveşti în vârful ciocului. Vântul pocneşte ferestrele a ger şi nori cenuşii, umflaţi de zăpadă, se încolăcesc unii după alţii, într-un fel de dans. Cu o împotrivire moale, aerul se scutură în fulgi mici şi paşnici, peticind din loc în loc pământul. Ninge. Ninge cuminte, ca şi cum ar curge râuri de stele îndărăt... Pe cerul ce atârnă deasupra caselor, luna se îmbracă în alb argintiu şi se revarsă răcoroasă în toate colţurile. Iarna începe să scrie la picioarele pământului încă o filă din înfrigurata ei reprezentaţie.