20 aug. 2017 | By: Violeta Sandor

Tablou cu fluturi


Un abur cenușiu și umed se lipește straniu de pământ, ca o mască. Pare o seară obosită pe afară, spălată de ceva ploi și cu nori care stau încă agățați de geana orizontului. Câteva stele înmuguresc ici-colo, parcă aruncate la întâmplare de o mână tremurândă. În liniștea aceasta plumburie timpul valsează în labirintul orelor mute și, din când în când, parcă miroase a nisip umed. Printre zăbrelele norilor, marginile câtorva stele răspândesc o lumină palidă și rece. Parcă indecisă, o lună mare, despuiată, se înfige brusc în pântecul amurgului, biruindu-l. În spărtura cerului apar deodată o mulțime de fluturi, ce încă nu și-au trăit veacul. Aripile lor zdrobesc tăcerea, sângerând orizontul. 
Și totuși... Universul mi-a promis răsărituri veșnice!
1 iul. 2017 | By: Violeta Sandor

Tu, la ce te gândești?



Zăbovesc din nou în fața unei foi de hârtie... Ascult timidă fragmente de gânduri. Cuvinte noi îmi acoperă inima și mă trezesc desenând valuri albastre și calde pe nisipul alb al foii. Adulmec ușor, se simte briza mării, miresme proaspete plutesc insuportabil de plăcut. Nu mai pot scrie în cuvinte, desenez sentimente.
Tu, tu la ce te gândești?
28 mai 2017 | By: Violeta Sandor

Cuvinte deșirate


Mi-am deșirat cuvintele toate în fluturi albi și reci, ca stelele. Apoi mi-am agățat de buze aripile lor, să se odihnească o secundă într-un cântec... și am închis ochii.
Gânduri, ritmuri, vise încep să danseze pe axa timpului care-și ține deja răsuflarea, în verde și albastru-azur. Și-ncep a se rostogoli clipele în venele mele, atât de repede încât pare că s-au adunat aici anotimpurile toate.
Mototolesc între buze fiorii ce mă cuprind și cuvintele deșirate, îmi șterg ochii inundați de lacrimi și simt cum, înghesuită la pieptul tău, aștept să-mi dai un rost vieții... și nu doar atât!
8 mai 2017 | By: Violeta Sandor

Notițe


Azi-noapte am cutreierat Universul după un fir de lumină. Într-un final, am găsit-o... stătea ascunsă în vârful unei penițe, gata-gata să se reverse pe rândurile unei foi de caiet. Toate culorile cerului sălășluiau în ea.
Deodată, parcă pe negândite, a început să plouă. Cuvinte pline cu lacrimi de arhanghel stăteau încrâncenate în cerneala prelinsă pe foaia albă, ca niște amprente de lumină. Lumina celestă, înfiptă adânc în trupul timpului, ca un vis dulce de bucurie și liniște. Și peste toate, parfumul tuturor primăverilor, numai bun de așezat între pliurile inimilor noastre.
Pentru totdeauna.