14 aug. 2016 | By: Violeta Sandor

Bună dimineața!


Printre genele-mi amorțite de somn văd cum mâna nopții se retrage ușor de pe umerii pământului, făcând loc zorilor. Stelele captive de sub norii reci încep să se destrame în clipe de lumină. Câteva triluri fragede se aud în depărtare, ca un fel de grai invizibil. De pe buzele cerului se desprind fiori senini, răspândind în aer o mireasmă de iarbă crudă. Din când în când, un vânt tacticos râcâie colbul de pe drum, împrăștiind umbrele cenușii ale întunericului.
Într-un final, noaptea capitulează și un soare triumfător începe să înroșească orizontul, calm și liniar. Doar pe un colț de cer, o lună indecisă mai poposește pe spinarea albastră, răspândind o briză rece pe ici-colo, ca o himeră.
Bună dimineața!

P.S. La geamul meu, camuflată de frunzele unui copac, plânge de bucurie o mierlă.
În fiecare dimineață.
10 aug. 2016 | By: Violeta Sandor

Efuzie de nuanţe


Am stat într-o seară cu sufletul lipit de cer.
Tăcerea lui izvorâtă din celelalte universuri am încercat să o modelez într-o floare pe care să mi-o prind în păr pentru totdeauna. Nori neschimbători transportau parca lumina prin faldurile nopţii ca un fel de joc şi încet-încet culoare limpezi oglindeau gânduri nevisate, cucerindu-mă pe deplin.
Cu o mână de vânt am început să-mi pictez sângele cu un amalgam de alb-purpuriu, încâlcit cu ceva stele.
Uneori un amestec de bucurie şi emoţie mă face să încerc a cuprinde infinitul, ca mai apoi să tapetez cu el pereţii mei interiori.
În astă seară încep treptat să mă percep altfel, ca făcând parte dintr-un tablou, dizolvându-se parca "rolul" meu uman în nişte zvonuri de umbre.
E o energie nouă, incredibil de calmă şi plină. Şi parcă niciodată n-am fost atât de sigură pe ceea ce simt, ca acum.
Şi totuşi cerul parcă e diferit de la un minut la altul.
În spatele universurilor ceva se întâmplă şi parcă pământul nu e încă gata să primească lumina cu tot cerul în ea. 
Păcat! 

17 iul. 2016 | By: Violeta Sandor

Până când ?



Undeva în timpul ultimelor 30 de secunde tăcerea îmi îngheţase cuvintele. 
O linişte vie prindea contur la orizont în timp ce ziua părea să fi îngheţat în clepsidră…..
Privesc pe geam. 
O împletire absurdă de umbre tatuează un cer senin, bine lustruit, iar ca tabloul să fie complet câţiva nori ca nişte bezele uriaşe încremenesc în văzduh. De pe poliţele cerului încep să se prelingă răcori. 
În colţul străzii doi plopi nătângi îşi scutură lehamitea de pe crengile înfierbântate în timp ce o ploaie timidă îşi caută cu îndârjire adăpost. Posomorâţi şi plini de întuneric, norii încep a se sparge de bolta cerului în milioane de stropi. 
O furtună ca o himeră venită parcă de nicăieri se agaţă de umerii pământului, înrobindu-l. 
Oare până când ?
14 iun. 2016 | By: Violeta Sandor

Se scurg sensuri





“Există lucruri pe care le vei înţelege mai bine din amănunte şi din tăceri decât din vorbe.”
(Octavian Paler)
  
Undeva pe cer, printre vârtejurile de lumină se scurg domol sensuri. De suflet. Fără timp, fără limite, doar prime clipe mustind în alb. Şi-un zbor. Ca un vis curat ce modelează pulberea de nori în fulgere de fericire extremă.
Sfredelind si zdrelind eonii, o arhivă întreagă de culori coboară în corpurile noastre materiale spre întregire. Preludii întregi, limpezi şi la fel ca sursa de lumină, construiesc trupuri pline de arhaice legăminte. Cumva, undeva printre filele cerului, stau pitite secole de gingăşie şi iubire.
Apoi peste sufletul inimii picură timid două zâmbete, două primăveri strâns lipite ca într-un sărut şi câteva perle de izbăvire. În vecii vecilor.