10 ian. 2018 | By: Violeta Sandor

Urme de vânt




Cerul și-a vândut sufletul albastru pe un pumn de umbre solitare. Fâșii grele de plumb îmbracă fruntea serii ascunzând sub ele mugurii stelelor.
Nori măcinând fulgere se preling într-un ritm greoi pe catifeaua nopții, sfidând parcă gravitația... Orele picură o liniște aproape primară și, într-un colț, un om de zăpadă pe jumătate dezghețat, mai poartă încă pe umerii lui urmele unui vânt nebun.

18 dec. 2017 | By: Violeta Sandor

Noapte de iarnă



Se frânge cerul în stropi de argint,
Cu sufletul alb atârnă o lună,
Albe zăbrele se aștern pe pământ,
Un vânt nebun îi cântă în strună.

Pustie și rece-i urgia pe-afară,
Păsări și oameni se-ascund pe la case,
O beznă se întinde ca o gheară
Și iarna-ți aleargă prin oase.

Din bolta-cenușă se-mprăștie umbre,
Un viscol prin aer dospește
Și mantia albă se-așterne în tumbe,
Iar flacăra lunii abia mai clipește.


3 dec. 2017 | By: Violeta Sandor

Doze de alb



Se apropie noaptea.
O noapte ce cade
în torente albe.
Din loc în loc,
pe pământul rece și umed
cresc flori de gheață.
O lună plină agonizează
printre vârfurile copacilor,
legănându-se haotic.
E frig, iar vântul plânge
cu ochi plini de brumă.
Atâta liniște coboară
din cerul plin de nea,
încât orizontul își îmbracă
aripile de plumb...
și astfel își mai adună
în suflet încă o iarnă.
18 nov. 2017 | By: Violeta Sandor

Sumbră baladă



Plouă...
Aleargă-n neștire
stropi reci și gureșe ciori,
pe-un cer plin
de negre tablouri
și roșii fiori.
Liniște...
Pe ramuri tăcute
amurguri se desfac
și timpul
la geamul meu plânge.
În marșul greoi
al frunzelor pe-asfalt,
parcă și cerul s-a lăsat
în valuri de sânge.
Sumbră baladă de toamnă.