18 mar. 2019 | By: Violeta

Emoție



Emoție

Obloanele cerului s-au deschis puțin,
doar cât să picure câțiva stropi de binecuvântare
peste suflete...
O rază de lună începe a atârna peste lucruri,
ca un ultim respiro al nopții
si peste tot lumina începe să se dilueze
neregulat...
De franjurii întunericului mai stau atârnate
câteva umbre răzlețe, ca niște reverențe triste.
Scrisul umed al lunii se ancorează pe umerii pământului,
ca într-un refugiu.
În cele din urmă, răsăritul vibrează în roșu
cotropind orizontul...
Sub cerul liber miroase de-acum
a flori proaspete, a liniște și împăcare!

Violeta Sandor - 14 martie 2019
24 oct. 2018 | By: Violeta

Am vrut

Am vrut să desenez cerul cu bucăți din sufletul meu. Erau pe-afara. Rătăceau despuiate de trupul în care au fost sădite cândva. Parcă nu își mai recunoașteau locul... nici timpul sau... anotimpul! Poate pentru că aveau forme și culori diferite și nu se mai potriveau ca să formeze întregul! Cel dintâi, unicul, primit ca dar... la început. Asa că m-am răzgândit.
Le-am adunat pe toate și mi le-am înghesuit în palme. Poate că într-un final se vor reconstrui, se vor lipi unele de altele și vor recunoaște până la urmă locul de unde au plecat. Și se vor întoarce în trupul meu mai curate și mai pline de liniști.
Dar pentru asta ar trebui să-mi desfac palmele și să le eliberez! Încă nu pot... Nu mi-am terminat de spus rugăciunile!


Violeta Sandor - 22 octombrie 2018
9 oct. 2018 | By: Violeta

De toamnă




Frunze rătăcite umplu-ntreaga stradă,
Vine toamna plină de copacii goi,
Reverențe triste printre crengi, dovadă
Stă doar amintirea unor fructe moi.

Totul e gri, văzduhul poartă brume,
Miroase-a foc, a putred și zăpadă,
Lumina plânge roșu peste lume,
Tăceri, din ochii lunii stau să cadă.

13 iul. 2018 | By: Violeta

Iți scriu




Am așezat pe un perete
o frântură dintr-un colț de cer,
pe care l-am desenat
cu lumina potolită a amiezii.
Pe jos am așternut firele de nisip
din clepsidra timpului și
am făcut o punte
între mine de azi și de ieri...
Undeva pe tavanul de deasupra patului,
se aude zgomotul stelelor
care se înghesuie unele în altele,
rostogolind tăceri.
Peste tot un aer fierbinte și umed,
spânzură ca niște pânze de corabie
peste lucruri și peste mine
acoperindu-mă cu năvalnice ore.
Doar blândețea din privirea ta
seamănă a renaștere,
aici în camera în care timpul
sculptează marginile inimii,
a firii și-a trupului cu inocența din noi!