Înfrigurare

E rece peste tot. Frunzele moarte ale copacilor colorează încă cerul, în drumul lor spre asfalt. Pe marginile trotuarelor, franjurii de ferigă adormiți mai tivesc încă piatra. De mult, greierii nu mai învăluie cu cântecul lor verdele ierbii, iar pământul începe să se prindă pe alocuri de omăt, ca de o țesătură lipicioasă. Cerul sprijinit pe un gând alb-cenușiu mai stăruie încă în senin.
În amurg, luna culcată pe ramuri se îngroapă adânc în trupul frunzelor rămase, până spre dimineață.

Undeva spre orizont freamătă vântul, gata-gata să aducă cu el fiori argintii. Mai e puțin până iarna va îmbrăca pământul cu o mătase rece.

Până atunci, peste tot miroase a flori uscate.

Mărturisire

Plouă peste inima mea

cu făgăduinţe de pe obrazul cerului,
iar veşnicia îşi caută culcuş într-un suflet.
Înfăşurat în cântec, un zâmbet

mi s-a aşezat în colţul gurii şi e gata 
să se strecoare pe tâmpla ta stângă.

E semn că am reuşit să îmblânzesc destinul
şi împreună cu bucăţile de suflet 
pe care ţi le-am aşternut deja în palme, 
am aşezat şi seninul.

Îţi fac o mărturisire!

Există ceva dincolo de toate aceste lucruri pe care curgerea vremii nu o va îmbrăca în uitare niciodată: iubirea mea pentru tine.

Cer ruginiu

Se unduie clipa-ntr-un amurg ecosez,

şi se închid în sine toţi trandafirii,

împreună cu vântul încep să dansez…

până şi luna valsează în ritmul iubirii.

Obosiţi, stropii de rouă se-aşează plăpând

pe firele ierbii de-acum ostoite,

după o vară fierbinte, înfiptă-n pământ,

o toamnă arămie se plimbă cuminte.

E totul pictat parcă de-o mână divină,

un nor de furtună e gata să strige

iar falnicii pomi presăraţi de rugină

aşteaptă tunetele, pacea s-alunge.

Pe cer soarele călător vrea libertate,

dar se supune şi se-ascunde cu greu.

Sub veşmântul unei ploi deşertate

s-a încâlcit bezmetic... un curcubeu.

Nuanţe

Se scutură treptat cerul de seninul lui iar zilele par să tragă după ele culorile toate. O cortină aburie de nori grei freamătă gata-gata să se frângă, într-o infinitate de lacrimi.

Înspre amurg, rafalele de vânt stau îmblânzite aşteptând parcă un semn de eliberare.

O poftă de toamnă târzie împodobeşte tăcerea. Pe aleile presărate cu copaci se aude murmurul frunzelor, ce aşteaptă s-alerge cadaveric, de ici-colo. 

Pe alocuri, câteva flori uscate îmbrăţişează strada zugrăvind-o în nostalgie. Un soare veşted alunecă spre asfinţit, printre clipele ce curg cuminţi spre o altă zi.

Cu ochii rezemaţi de fereastră m-am rătăcit în încrengătura de senzaţii pentru o fărâmă de timp... Simt cum o toamnă distinsă şi calmă caută adăpost în sufletele tuturor.

În linişte…

Suflet plin

Am scrijelit cu condeiul sufletului meu printre nerostitele-mi cuvinte şi miroase a linişte. Pentru că m-am născut în ziua în care te-am cunoscut.

Nerostitele-mi cuvinte,

zac pe buze, ostoite.

Vise, fluturi stau în palmă

luna sus zâmbeşte calmă.

 Vreau să-ţi spun o vorbă-două

 glasu-mi picură doar rouă.

Vântul murmură agale

cu o stea în felinar

cuvintele-mi pe buze

s-au făcut nectar.

Şi-n astă infinită clipă

şi vise şi fluturi şi speranţă

mă-nsoţesc până la capăt de zare

în ceea ce se numeşte viaţă.