Ecce via

"Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire. În locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.” (Sfântul Iustin Popovici) 

Alegria

Atunci când sărutul tău se lipeşte de buzele mele ca într-o îmbrăţişare, mâinile noastre se prefac în bulgări de foc. Brusc, inima mea se topeşte într-a ta, asemenea unui mixaj între pictură şi muzică. Scânteieri de foc fără mistuire se nasc în ochii noştri şi-n astfel de clipe, înlăuntrul fiinţei mele e-un zbor interior ce mă ţine blocată în tandreţe. Până să mă dezmeticesc, mâinile noastre, lipite strâns în dreptul inimii, coc plăpânde fericiri. 

Realitatea mai frumoasa decat visul

„Știi că ești îndrăgostit atunci când nu mai poți adormi pentru că realitatea este, în sfârșit, mai frumoasă decât visul.” — Theodor Seuss

Am descoperit frumuseţi atâtea şi atâtea alături de tine şi rând pe rând le-am înveşnicit ferecându-le în câte un glob de zăpadă. Cântece vechi, râsete, flori, o mulţime de şoapte şi câte încă vor dăinui tinere în sufletele noastre!

Mi-au crescut roze pe braţe din îmbrăţişările noastre… încărcate cu vise viitoare. Ascultă… undeva vibrează o poezie, un gând miroase a liliac şi fulgi ca nişte flori dalbe înveşnicesc orele în câte un glob, la infinit.

Te regăsesc mereu

În picături de rouă te zăresc

când zorii-şi leapădă-amorţeala,

şi cu petale albe le-mpletesc

în taină, să le simt migala.

în fiecare gând te voi cuprinde

tânjind la picătura de licoare

ce din sărutu-ţi se desprinde,

când gura mi-o răpui c-o sărutare.

în fiecare zâmbet te aşez,

ca să te am mai mult ca niciodată,

lângă obrazul tău vreau să visez,

la pieptu-ţi să mă pierd ca altădată.

în fiecare mugur de tăcere

când noaptea vraja se-adânceşte,

cu tine totul pare-o dulce adiere

te vreau iubite şi... timpul se opreşte.

Mărţişor

În odaia noastră miroase a primăvară şi toate lucrurile sunt pline de tine. Aşezată pe patul nestrâns  însemn strângerea timpului, aşezând pe o foaie de hârtie o stea, sub o ploaie de cuvinte şi… zâmbetul tău. O mulţime de gânduri îmi inundă mintea şi scriu cu litere tăcute: câtă frumuseţe în poezia noastră şi câte stele, râsete şi şoapte ne dau fiori!

            Deodată o căldură ca un freamăt mi se aşează pe obraz, împreună cu sărutul tău. Printre suspine şi tandre îmbrăţişări, reuşesc să şoptesc:

Te iubesc tare demult!