Am

Am sufletul

încărcat de iubire

de fiecare dată când

ochii-ţi privesc

lumina din ei sorb;

şi-ncep să respire

până şi zorii ce-aleargă

pe-un mal pământesc.

Am ploaia de rouă

pe-obraz,

când tremurând

gura ta mă dezmiardă,

iar clipa îngroapă

dureri şi necaz

şi trupul mi-e zbucium...

iubirii cad pradă.

Am focuri de stele

născute în mine,

în valuri simt sângele

că îmi curge,

şi simt trăirile mele în tine,

când mâna ta

pe trupu-mi se scurge.

Primăvară

A cunoaşte. A iubi

Înc-o dată, iar şi iară

a cunoaşte-nseamnă iarnă

a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.

Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?

A cunoaşte - ce înseamnă?

A iubi - de ce ţi-e teamă?

printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,

patimă fără păcate

ne răstoarnă-n infinit,

cu rumoare şi ardoare

de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,

a iubi e primavară.

(Lucian Blaga)

Artă

Mi-ai construit un suflet

din petale de floare,

candid și fierbinte

cu irizații de soare.

Din stelele-albastre

ai stors strălucirea

și-n trupu-mi de lut,

ai ascuns fericirea.

Cu mâinile tale

pline de răsărit,

în adânc de zâmbet

ai încrustat liniștit,

florile lunii

cu dulcile-ți cuvinte

și de-atunci 
toate anotimpurile

cu linistea sunt logodite.

2008

“Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale…” – 

Pablo Neruda

Când ne-am cunoscut, eu eram un simplu eu, îmbrăcată în tăcere şi îmi era imposibil să visez. Pe atunci, într-un colţ de cer stăteau îngrămădite câteva răsărituri şi nişte firimituri de aripi, pe care îmi era foarte greu să le întregesc.

În loc de suflet aveam pulbere de zăpadă cu care construiam singurătatea, în lumea din mine. Până când…

De ceva vreme din cerul de deasupra plouă cu îngeri, iar lumea din mine devine un cer aici jos, care se reclădeşte din noi răsărituri. Am împăturat repede nopţile nefireşti cu umbrele lor lichefiate într-o foaie albă şi am aruncat-o prin faldurile perdelelor pe unde luna respira rece, să le îngheţe definitiv.

De atunci în palma timpului cresc zâmbete înfăşurate cu lumini de astre iar eu trăiesc şi azi şi mâine în tine, cu tine până la infinit.

Eu sunt tu

Acasă. Un loc în care timpul se ascunde în cuvinte rostite molcom între două bătăi de inimă. Aici mereu sunt înconjurată de o sumedenie de vise, de șoapte, de gânduri cuminți. Pe unele dintre ele (cum ar fi visele) le ascund în sufletul meu ca un copil. Dar nu pentru că îmi este teamă că le-aș putea pierde sau pentru că sunt egoistă ci doar le păstrez acolo pentru mai multă siguranță. Existența lor îmi luminează și hrănește inima. Și uite așa îmi dau seama că destinul mi-a pregătit zâmbete de încurajare, avalanșe de clipe magice si multă, multă liniște. Printre vise, șoapte și gânduri cuminți. Iubirea… curcubeu de sentimente, suflet împlinit cu bucurii, doruri ce se topesc în clipe de fericire. Pe toate le-am descoperit  într-o seară când cerul s-a spart de fereastra mea și tu mi-ai îmbrățișat ființa. Atunci cu vârful degetelor am pictat pe o pânză invizibilă sunetele din muzica inimii mele.

Înconjurată de o sumedenie de vise, de șoapte, de gânduri cuminți și de o nemărginită pace privesc în sus și mulțumesc lui Dumnezeu că realitatea ia locul viselor iar tu îmi cuibărești mâna în mâna ta, inima în inima ta. Pentru totdeauna. 
Pentru că te iubesc.