În
vâlvătaia roşiatică a serii se prăvălesc stele peste ultimele zvâcniri ale
zilei.
Mor
clipele albe iar din cenuşa lor iau naştere umbre grele.
Din ochii
cerului se preling picături de tăcere înfiorând simţurile. Undeva pe o creangă
o pasăre nocturnă îşi cântă singurătatea.
Apare
luna.
O lună
mare şi albă încărcată de răceală aruncă o lumină stranie pe pământ. Mi-e frig
dar mi-e bine, cu atâtea stele adunate pe prispa sufletului meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza