Plouă… Plouă lejer din norii cu tonuri opace de gri. Plouă în şuvoaie
subţiri printre frunzele abia mijite, lăsând impresia că o perdea de umezeală
se aşterne la picioarele pământului. Peste tot, picături incolore ca nişte
lacrimi, stau agăţate de frunze şi tulpini încâlcite şi nesfârşite. Pentru o
clipă ai impresia că timpul, tăcerea şi viaţa se diluează în monotonia ploii. E
linişte… O linişte tulburătoare ce se înalţă ca un fior matinal, asemenea unui
fluture amorţit şi te face să te simţi devitalizat. Ţi se face brusc frig şi te
cuprinde un somn cuminte, ca o amorţeală ce-ţi răvăşeşte fiinţa şi te îndeamnă
la vis. Ce lume rece!
Plouă cu lacrimi de rouă
peste covorul de iarbă crudă.
Din bucăţile de nori violet,
întinse pe cer asemenea
aripilor de fluture,
se dezlipesc umbre…
În liniştea fără pată
vântul scutură cu spaimă
conturul de lumină,
aşezat peste lume.
Ceaţa coboară cuminte,
ca o nălucă, împăcând
lumina şi întunericul
într-un amurg rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea voastra conteaza